Imagini
Ia-mă de mână viață…
Imagine Publicat pe Actualizat pe
Alarma telefonului sună parcă imediat, mi se pare că abia ce aţipisem. Mi se strâng sufletul şi creierul şi ochii. Ghem se fac! O las să sune, poate melodia „Dance with me” şi vocea lui Johny Reid pe care o am setată drept alarmă mă fac să-mi revin. Mă trezesc că iarăşi începe să cânte, înseamnă că doar m-a adormit…
Mă enervez, simt impulsul să iau telefonul şi să îl arunc, dar mi-aduc aminte la timp că numai ce l-am schimbat acum câteva săptămâni şi că am dat o căruţă de bani pe el… deci nu. Mă întorc pe burtă şi încep să mă târai din pat cu picioarele înainte, ajung în genunchi, cu braţele şi capul încă pe pat. Mai stau aşa o vreme şi Johny Reid începe să cânte pentru a treia oară. Încerc să mă gândesc la ceva frumos, dar nu găsesc nimic… Nu mai am încotro şi mă ridic, greu, de parcă aş avea o sută de ani. Îmi spun că mai am muuuult până la o sută, dar oboseala mea a trecut cu siguranţă de sută.
O oboseală fizică, psihică, morală, cu care îmi încep fiecare zi la ora 5.30, deşi la birou trebuie să fiu la ora opt, dar ajung la 7.20, 7.30, pentru că întotdeauna mai rămâne câte ceva de făcut de ieri. Acel ieri care se termină zilnic în jurul orelor 18.30. Şi care nu se termină niciodată, de fapt. Ajung acasă după ora 19.00 invariabil. Merită? Nuuu… Dar merg înainte, dusă de val, cum se zice.
Mă întorc de la birou ruptă, flenduri, pentru că acolo totul e în contratimp, iar acasă mă aşteaptă „schimbul doi”, care mă ia de odihnită. Şi nici n-apuc să întru bine pe uşa, că mă şi întreabă:
– Noi în seara asta ce mâncăm?
Ufffffffffffffffff… Aş vrea să îi răspund ce gândesc: mănâncă ce-ai pregătit, că ai ajuns cu două ore înaintea mea, dar nu mai putere… aşa că îi spun doar: o să văd ce mănânci, ai răbdare…
Mâncare de pe o zi pe alta nu pot face fiindcă… nu mai e proaspătă… zice.
Îmi vine să plâng, aş vrea, dar nu mai pot să plâng de multă vreme.
Mai trec aproape două ore cu pregătitul mesei, cu strânsul lucrurilor împrăştiate prin casă, cu una-alta, intru puţin pe net să văd ce mai e nou, trece timpul şi îmi dau seama că ar trebui să dorm. Pe la ora 23 mă duc în pat, dar somnul e departe, oboseala şi gândul că mâine o iau de la capăt îl alungă. Stau cu ochii închişi şi mă gândesc că am uitat să trăiesc. Că sunt un robot umanizat, care vorbeşte, zâmbeşte când trebuie, nu cere nimic de la nimeni. Doar oferă. Şi acasă, şi la serviciu.
Adorm târziu, vorbind cu mine. Ultimul gând pe care mi-l amintesc dimineaţă e: ia-mă în braţe, viaţă şi lasă-mă să plâng pe umărul tău, spune-mi că mâine va fi altfel. Ia-mă de mâna, viaţă, şi du-mă acolo unde locuieşti tu, pentru că singură nu reuşesc să te găsesc…
sursa foto: internet
Indecent? Nu mai zice!?
Imagine Publicat pe
Undeva, pe un blog wordpress, am gasit unul dintre textele mele, publicat de pagina respectiva la categoria „Lecturi indecente” (fara trimitere la sursa!).
De ce la „indecente„? Am intrebat, fara sa primesc vreun raspuns. Ce e indecent in faptul ca traiesti, iubesti, gandesti, simti, scrii si ai amintiri si nostalgii? Eu mai astept inca un raspuns de la admin/ul/a blogului in cauza… pentru ca nu-i corect!
Indecent – as zice mai degraba – e sa publici ceva ce nu-ti apartine, daca-i atribuim sensul de „nu se cuvine”.
sursa foto: internet
Dor de dor
Imagine Publicat pe
Visele vechi erau frumoase. Dar nu le mai am.
Pier. Ca florile, ca nopțile, ca zilele, ca iubirile, ca zâmbetele, ca bucuriile, ca gâzele, ca frunzele, ca noi. Ca tot și ca toate. Doar pier.
sursa foto: proprie
Ia de aici, agramatule!
Imagine Publicat pe Actualizat pe
Am zis ca nu mai scriu, dar prea m-am enervat. Si astuia o sa-i dau o replica, pe care o s-o vada pe facebook, pentru ca o sa o postez public. Ia de aici, agramatule!
Poate iti faci griji ca n-are cine sa-mi ofere flori?
Cretinule, imi cumpar si singura daca simt nevoia, decat sa le primesc de la unul ca tine!
De ce crezi, fraiere, ca daca am un cont de facebook, l-am facut doar ca sa te agat pe tine sau pe altii ca tine? Sau ca sa fiu agatata?
Am un cont, pentru ca mi-e mai usor sa vad ce se mai intampla in lumea asta mare si atat de colorata.
E drept, e colorata si cu de-astia ca tine. Ar trebui sa stii ca daca as fi cautat sa agat sau sa fiu agatata, ma inscriam pe un site dintr-ala specializat. Nu stiai asta? Daca nu, ai aflat-o acum. Imi vii cu „buna frumoas-o cf”, „hei printzes-o t krezi prea buna pentru mn k sami rasp” si-mi trimiti zeci de buchete virtuale de flori, in timp ce eu nici nu am dat accept la add-ul tau…
Da-te dracu’ tampitule, as fi putut sa-ti raspund, da’ nu cobor pana la tine, sunt prea multe trepte si risc sa-mi rasucesc vreo glezna cocotata pe tocuri.
Da’ si daca ma dau jos de pe tocuri, imi pun pantofii sport si cobor pana la tine, pazeste-ti partea dorsala si cutia craniana (in care creierul tau cat o aluna de padure, danseaza prosteste in spatiul pustiu pe care il are la dispozitie), ca dau rau cu piciorul, cand ma scoate cineva ca tine din minti! Nu de alta, da s-o sparge dracului si aluna aia de-o ai ca si creier. Ca la cate conturi ai, de pe care mi-ai dat add si imi trimiti mesaje, cu aluna aceea facuta bucati, n-o sa mai stii nici cum te cheama cu adevarat. Si nici altele, cu siguranta sunt si „altele” n-or sa stie sa-ti spuna cine esti, ca prea te-ai clonat, obsedatule!
sursa foto: internet
DINCOLO DE MINE 