Puneti-ma la zid!

Publicat pe Actualizat pe


fum

Am inceput sa fumez pe la 20 de ani, cate o tigara la inceput, apoi la diverse ocazii cate trei sau patru…  din curiozitate, din prostie, din dorinta de a fi in “rand cu lumea”, din dorinta de a fi diferita de unii si la fel cu altii… si cine mai stie cate alte motive.

In timp, tigara a devenit parte in viata mea. Intai imi cumparam tigari, dupa care ma gandeam daca mai am bani si pentru paine. Nu conta, important era sa am tigari. Dependenta era atat de puternica, incat nu puteam adormi daca seara ramaneam fara tigari pentru a doua zi…

Ani la rand m-au subjugat, desi recunosc cu mana pe suflet ca detest sa depind de cineva sau ceva.

Tigarile au fost intotdeauna mai tari decat vointa mea. Stiam ca-mi fac rau singura, uram asta, dar iubeam tigarile, iar iubirea pentru ele era mai puternica decat ura pentru raul ce mi-l daruiam singura.

Tigarile imi aduceau linistea, pretextul pentru o pauza… si satisfactia fizica si psihica pe care un nefumator nu le-ar intelege niciodata.

Si totusi, mi-am spus intr-o zi ca voi renunta. Mi-am fixat o data, m-am pregatit psihic vreo patru luni pentru data aceea, care inevitabil a venit.

Imi aduc aminte cum in seara aceea, m-am culcat pe la ora 22, am adormit, iar la ora 23.53 m-am trezit brusc cu gandul ca venise ziua cand m-am lasat de fumat, ca nu mai fumez! M-am uitat la ceas si mi-am spus: mai am timp de o tigara! Si am avut, la 23.59 am tras ultimul fum. Ultimul fum pentru… un an si cinci luni!

Perioada asta a fost cosmarul vietii mele. Nu pentru ca mi-ar fi trebuit sa fumez. Nu… M-am lasat foarte usor de fumat. Doua sau trei zile a fost mai greu, pe urma ma  uitam la cei care fumau in jurul meu cu indiferenta. Nu-i judecam, nici macar pentru faptul ca fumau langa mine… desi stiau ca tocmai ce am renuntat. Era alegerea mea sa stau langa ei, nici nu aveam cum altfel, faceau parte din viata mea.

Dar, spectacolul de-abia acum incepe. Au venit pe rand, la vreo doua trei luni de la renuntarea la tigara. Am inceput sa am tot felul de stari de rau. Inexplicabile si pentru mine si pentru medici. Ajungeam cam de doua ori pe saptamana la Urgenta, cu limba amortita, cu mainile si picioarele inghetate si amortite, cu senzatia ca nu mai pot inghiti, cu o alta senzatie mai cumplita, ca nu mai am nevoie sa respir si ca o sa ma sufoc.

La Urgenta, un calciu si un diazepam intravenos, doua ore intinsa pe un pat sub supraveghere si apoi, acasa! Cu tot cu spaima ca oricand pot sa ma intorc la spital. Cosmar!

Nu mai cautam compania colegilor, a prietenilor. Imi era mintea doar la “cand o sa mi se raceasca mainile si o sa-mi amorteasca limba”!

Si tot in cateva luni, a mai aparut o problema: in fiecare zi descopeream alte haine care nu ma mai incapeau. De la 59 de kg, in sapte luni, aveam 72, iar dupa un am si cinci luni, aveam 82! Eram un tanc! 1.72 m si 82 de kg. Depresia se instalase comod in toata fiinta mea.

Da-i cu medicamente, da-i cu ceaiuri, plasturi, leacuri babesti… nimic nu functiona. Si nu! Nu mancam mai mult, nu mancam nici dulciuri, niciodata n-am mancat dulciuri. Am inceput sa fac foame crunta inca de cand am vazut ca am ajuns la 65 de kg.  O foame de vedeam stele si ma tineam de pereti de lesinata ce eram. Un tanc lesinat, asta eram. Nici un medic pe care l-am consultat nu mi-a dat o solutie, nici pentru psihic, nici pentru fizic. O solutie care sa functioneze, zic. Ca altfel aveam o sacosa cu medicamente.

Intr-o zi am aruncat toate medicamentele in cosul de gunoi, am luat punga, am dus-o la pubela, dupa care m-am indreptat grabita spre benzinaria de alaturi si mi-am luat doua pachete de tigari. Desi pachetul inceput cand m-am lasat de fumat, era in casa. Nu putusem niciodata sa-l arunc.

Greu m-am reapucat de fumat, cu ameteli, cu strambaturi pentru gust neplacut… dar am insistat. Intr-o saptamana eram iarasi fumatoare. In sapte luni, aveam 62 de kg, pastille n-am mai inghitit decat daca am fost racita… Si totusi urasc blestematele de tigari! Au fost mai tari decat mine afurisitele, iar eu trebuie sa recunosc ca sunt sclava lor iar ele sunt singurul meu stapan! Si acum, puneti-ma la zid!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s