Lună: Iulie 2016

Nu, categoric, eu n-am de gând să las vârsta de 50 de ani să-mi fure viața!

Publicat pe Actualizat pe


asculta

Dau tot mai des peste articole, texte, păreri și alte alea, legate de femeia de 40 de ani. Normal. E vârsta la care femeia atinge apogeul în toate. Așa mă și simt. La apogeu, atât intelectual, psihic, cât și fizic, de ce să nu recunosc. La 30 de ani nu prea aveam timp de mine. Copii, casa, serviciu, toate pe mine…

După 40, sau mai rărit problemele și am avut mai mult timp pentru sufletul meu. Adică, fizicul si psihicul meu. Lucrez la ele, însă nu prea intens.  

În ultimul timp, tot citind despre femeia de 30 de ani, de 40 de ani, dar mai nimic despre cea de 50, am un ușor început de panică, pentru că în curand voi face cunoștintă cu mine, cea de 50 de ani și sper din suflet să rămân femeie!

Sper. Spun sper, pentru că articolele astea cu 40, îmi lasă impresia că cea de 50 nici nu există. 

Doamne iartă-mă! Da’ cu ce-am greșit ca să nu mai exist ca femeie? O să mă transform peste noapte în bărbat sau în vreo altă creatură? Nu, că asta mă îngrozește! Cum adica? Dacă o să fac 50 de ani, nu mai sunt femeie? Doamnelor (și domnilor!), am colege care la 50 și… de ani întorc capete și sucesc gâturi și minți de bărbati! Două colege superbe am, trecute de 50 de ani. Despre una v-am mai povestit în “Când dragostea nu-i o bucurie”. S., care la 54 de ani, a aprins fără voia ei, imaginația unui coleg mai mic decât ea cu vreo șase ani, de l-a lasat năuc. O să ziceți ca e o excepție, iar eu n-o să zic că nu. Totuși, dragii mei, nu bagați și mai tare spaima în mine, lăsați-mă să cred că femeia de 50 de ani, există. 

Am prietene care la 50 de ani arată super, au un tonus excelent și o viață care ar putea stârni invidia celor de 30 de ani, care nu-și văd capul de probleme. Probleme pe care le-am avut și eu, și prietenele mele la vremea noastră. 

Intenționez să rămân și după pragul de 50, aceeași femeie care sunt acum. Se vor mai adăuga ceva riduri? Ei na! Și ce? Sunt ale mele. Asta nu înseamnă că sunt mai puțin femeie decât acum. De kilograme nu m-am plâns niciodată (nu-i meritul meu, în treacăt fie spus), și sper să nu fie cazul nici atunci. Și dacă va fi, mă voi lupta cu ele. 

Mai apar niște fire de par albe? S-a inventat vopseaua de păr, pe care oricum am folosit-o de multă vreme, pentru toate nuanțele pământului pe care mi le-am dorit în păr. Or să apară insomnii? Mira-m-aș! Niciodata nu-mi ajunge somnul. 

Zic unii că o să-mi cadă fața! Vai mamă! Nici prin cap să nu-i treacă, decât așa, puțin, cum e normal. N-am fost niciodată la cosmetică, n-a fost nevoie, dar dacă va fi, o să asaltez cosmeticiana.

Alții spun că o să devin anxioasă. Nici nu mă gândesc! Dacă n-am fost până acum, de ce aș fi atunci? De unde știu ei, cum o sa fiu eu?

Totuși, într-un articol, nu-mi amintesc unde l-am găsit și nici cine l-a scris, se spunea într-un studiu facut de australieni și americani mi de pare, că viața începe la 50 de ani, cel puţin în cazul femeilor. Și că teoria asta nu este un simplu simptom de optimism al femeilor. Că s-a ajuns la concluzia că atunci când ajung la 50 de ani, pentru multe femei viaţa începe cu adevărat. În cele mai multe dintre cazuri, copiii lor sunt deja mari, timpul a atenuat conflictele cu partenerii de viață, cursa pentru carieră a fost înlocuită de relaxare, pentru că de regulă au cam ajuns unde își doreau pe planul ăsta, iar sexul și relaţiile afective nu mai sunt complicate ca în trecut. Studiul a fost realizat pe un eșantion de femei cu vârste cuprinse între 20 şi 65 de ani (din câte îmi amintesc), și potrivit acestuia, mai bine de jumătate dintre femeile mature, au o viaţă sexuală satisfăcătoare şi afirmă că se simt mult mai fericite decât în trecut. Înclin să cred în studiul ăsta, ca să nu mă ia panica de tot… și vă rog să faceți la fel.

Si… nu, categoric, eu n-am de gând să las vârsta de 50 de ani să-mi fure viața, dacă asta și-a propus! 

sursa foto: internet

 

Anunțuri

De azi, n-am să-ți mai suflu în borș! Răcește-ți-l singur.

Publicat pe Actualizat pe


 

p46

Ascultă-mă bine dragul meu și bagă la cap, fiindcă n-am de gând să-ți repet!

De azi, n-am să-ți mai suflu în borș! Răcește-ți-l singur. Și dacă nu știi cum s-o faci, învață! Pentru că eu, chiar m-am hotărât să fiu așa cum îmi doresc. Vreau să mă vezi așa cum sunt. Sau cum am devenit. O femeie care are un job, ce presupune – să recunoaștem – un program mai încărcat și mai solicitant decât al tau, îți place să recunoști sau nu, asta e!

Dar sunt o femeie care are nevoie de timpul ei liber și pentru ea, nu numai pentru tine. Înțelegi? Dacă nu, o să-ti explic. Pleci de la muncă înaintea mea, pentru că tu ai un program fix. E ora 16? Ai tăiat-o! Ieși rupând ușa biroului și portiera mașinii. Nu cumva să întârzii la întâlnirea cu băieții…

Eu nu. Trebuie să stau până termin tot ce mi-am propus și mi-au propus pentru ziua respectivă. Cum spuneam, tu ieși cu băieții. Eu nu știu cum să ajung mai repede acasă, să-ți pregătesc masa, hainele pentru ziua următoare, să fac ordine, să mă ocup de tot ce ține de casă.

Un timp am tăcut. Nu mai tac. Înțelege că sunt femeie, dragul meu, că am nevoie de mai mult timp pentru mine decât tine. Și că amândoi am fost de acord atunci, în fața preotului, cu… „la bine și la greu”. Eu, până acum mi-am ținut promisiunea, deși mi-a fost greu, pentru că tu ai uitat-o de când am ieșit din biserică. Poate ai crezut că sunt proastă, sau slabă de fire. Nu. Am fost doar tolerantă. Am vrut doar să fie bine.

Și ți-a fost. Habar n-ai avut că responsabilitățile în casă, se împart. Nu ți-a mai spus nimeni? Îți spun eu. Am mai bătut eu „șaua ca să priceapă iapa”, că… unii colegi mai fac mâncare, alții își mai calcă, alții dau cu aspiratorul, alții fac cumpărături, dar tu n-ai priceput. Nu știi nici să pornești cuptorul cu micrunde! Coșul de rufe? Unde e ăla?  Lângă mașina de spălat îți spun de fiecare dată. Și aia unde e, mai rămâne să întrebi, că de pornit nici vorbă nu poate fi! Trezește-te, dragul meu! Nu mai trăim de mult timpurile când femeile stăteau acasă, mereu la dispoziția bărbatului. Atunci da, era valabilă chestia cu femeia face totul în casă.

Devotamentul femeii de atunci este de admirat. Dar femeia zilelor noastre este uimitoare. Femeia de azi, vă suflă în ceafă la toți. 

Într-o zi, s-ar putea să-mi spui că nu sunt o femeie „întreagă”, că nu am suficientă grijă de mine. O fac, dar în limita timpului pe care tu mi-l acorzi. Mai bine zis pe care-l pot fura. Ieri te-am văzut uitându-te lung după o tipă elegantă, scoasă din cutie cum se zice. Era frumoasă, e drept. Așa de furat de imagine erai, că a trebuit să trag eu de volan. 

De aceea, te anunț că de azi, m-am hotărât să fiu eu! Să merg alături de tine unde te duci tu. Și unde mă duc eu, tot alături de tine să fiu. Și să stai să mă aștepți să ies de la coafor, manichiură, pedichiură, cosmetică, așa cum am stat eu și te –am așteptat mereu cu masa întinsă și cu hainele pregătite.

La bine și la greu? Amândoi.

Vreau timpul meu! Așa cum și tu ai avut mereu timpul tău. Iar ce ține de treburile casei, împărțim. Frățește.

Poate nu știi că ce pot face eu zilnic acasă, poți face și tu. O să vezi că poți! Pentru că de azi, m-am hotărât să fiu eu. Îți place sau nu, repet, bagă la cap: „borșul”, o să ți-l răcești singur!

Mai ții minte când jucam în doi „Nu te supăra frate?” Câștigam și pierdeam pe rând. Și nu ne supăram. Jucăm din nou! În varianta căsnicie, desigur…

Cand dragostea nu-i o bucurie.

Publicat pe Actualizat pe


 

1111

El a fost considerat de catre noi ceilalti, inca de cand a venit in colectivul nostru, un tip interiorizat, perfectionist pana la exasperare, aproape morocanos. Isi facea treaba fara a interfera cu noi, decat in limita problemelor de serviciu. Cand ceva nu-i placea, ne-o trantea in fata fara menajemente. Zambind insa, nu l-am vazut. Parea un dur si era cam nesuferit…

 

images7

Ea e venita printre noi cu cativa ani mai inainte. Dar si cu cativa ani mai mare decat el, cred ca vreo cinci sau sase ani. Doar ca arata si acum bestial. Si mai are si  o personalitate absolut speciale. Cred ca daca nu mi-ar fi draga… as invidia-o. Insa nu poti sa invidiezi o femeie ca ea. E altfel. E prietena mea si e prietena cu toata lumea. Indiferent de varsta. Nimeni, nici cei “mici” cum le zicem noi, sau pustimea, nu-i spune “doamna S.” Pentru toata lumea ea e simplu, S.

Amandoi sunt oameni maturi. Cu familii.

Ce ma uimeste insa, e felul in care el s-a schimbat de vreo doi ani incoace. Incet, aproape fara sa ne dam seama, a devenit un tip sociabil, care stie sa zambeasca, sa faca complimente si care chiar a inceput, nu numai sa accepte glumele, ci sa mai si participe la glume.

Femeie fiind, nu mi-a trebuit mult sa inteleg ce se intampla. Fata i se lumineaza de cate ori o priveste pe S., cauta pretexte sa vina in biroul nostru, iar cand o vede trecand pe hol sau prin fata biroului lui, ramane „uitat” cu privirea dupa ea.

Colegul nostru e indragostit de S. Desi tipul este extrem de discret si atent, cand crede ca nu e vazut, i se citeste dragostea pe chip. Nu cred ca ea n-a sesizat, femeile simt asta intotdeauna, dar continua sa se poarte la fel ca intotdeauna si la fel cu toata lumea. La ea ploua, cum s-ar spune. N-am intrat in sufletul ei desi imi e prietena, ii respect discretia si ii admir atitudinea, dar o simt ca stie…

M-a uimit insa, ziua de 1 Martie, cand toate am primit flori si martisoare de la colegii nostri. N-as fi crezut ca pot vedea un barbat in toata firea, rosind si balbaindu-se. Pentru noi toate, a adus lalele. Pentru ea, frezii mov. Ei ii plac freziile mov. El stia asta din discutiie pe care inevitabil le purtam la cate o barfa in pauze (discutii la care a inceput sa ia parte si el in ultimul timp)…

Dar cand a ajuns la ea sa i le ofere, el a rosit! Si a inceput sa se balbaie, cum ca… lalelele se terminasera, erau ultimile buchete de acolo de unde le luase el, de aceea a fost nevoit sa ia un buchet de frezii. Pe care i l-a oferit chiar ei. Care iubeste freziile. Freziile mov. Am simtit un fel de mila pentru el. Cine se scuza, se acuza…

frezii

Nu cred in ruptul capului, ca el e bucuros de “fericirea” asta care a dat peste el. Si nici ea. Poate o alta femeie s-ar simti flatata de sentimentele pe care le inspira, nu e de ici – de colo sa bati spre 50 si sa starnesti pasiuni. S. insa, e o tipa atat de sufletista, de realista si sincera, incat nu s-ar putea bucura de dragostea lui pentru ea, care e suferinta in fond. Cand a luat freziile pe care el i le oferea, i-am urmarit reactia. Un zambet usor trist, un multumesc si un pupat rapid, lipsit de bucuria sincera si entuziasmul cu care impartise pupaturile celorlati colegi.

Si m-am gandit serios ca dragostea nu tine cont de nimic, nici de varsta, nici de familie, nici nu te intreaba de “vrei sau nu”.

Si ca dragostea doare in mai multe feluri. Daca o traiesti – in cazul lui, daca o inspiri – in cazul ei.

sursa foto: internet