Poeziile altora

Regret – Magda Isanos

Publicat pe Actualizat pe

aripa

Ceva nespus de tânăr s-a pierdut…
Aşa, cu golul fiecărui ceas,
S-a risipit în mine, s-a retras,
Ca un izvor de nimenea ştiut.

Mi-a fost de mine însămi tot mai dor,
Ca de-un prieten bun care-a murit.
Și m-am întors adesea şi-am privit
La toate… cu tristeți de călător.

 

sursa foto: internet

Reclame

Auzi-mă…    – Elena Văcărescu

Publicat pe

images5

 

Auzi-mă! Sunt muzica, mereu

Lipsită de puținul ce-și dorește,

Sunt ritmul mare, unic, straniu, greu,

Din zgomotul furtunii care crește.

 

Sunt muzica aceasta fără frâu,

Sunt melodia blândelor ruine,

Sunt liniștea-ntre țipete, sunt râu

De cântece străvechi trecănd prin mine.

 

Am, muzică, obrajii tăi de soare

Și netedele brațe fericite,

Ce pot prin pomii beți să se strecoare

Și printre zvelte gratii împletite.

 

Am, ca și tine, triste tălpi arzând

De-al morților nepotolit sărut,

Cu viața mea adâncul tău crescând,

Ca-ntr-un ocean, în tine m-am pierdut.

 

Traducere de Elisabeta Isanos.

 

 

 

 

Cu tine – Adrian Păunescu

Publicat pe Actualizat pe

descărcare (1)

Cu tine viața mea se luminează,
Cu tine hotărăsc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiază
Și mă sfârșesc în fiecare zi.

Cu tine e-mpăcare și e luptă,
Cu tine este tot și e nimic,
Cu tine-mi înflorește lancea ruptă,
Cu tine sunt și mare, sunt și mic.

Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
Cu tine bradu-i brad, și nu sicriu,
Cu tine astăzi mi se face mâine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea există,
Cu tine chem zapezi și-alung zăpezi,
Cu tine nici tristețea nu e tristă,
Cu tine eu te vad când nu mă vezi.

Cu tine sunt nedrept și sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos și sunt ghețar,
Cu tine-ncep și se termină toate,
Cu tine într-un schit apar – dispar.

Cu tine e lumină și-ntuneric,
Cu tine zac să mă-nsănatoșesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.

Cu tine e mai rău și e mai bine,
Cu tine reîncepe viața mea,
Cu tine e mai greu ca fără tine,
Dar fără tine nu s-ar mai putea.

Frunzele (Elegie de toamnă)

Publicat pe Actualizat pe

frunze

 

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta, 
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra, 
Să nu văd frunzele cum cad din ram…

Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, niciun cuvânt…
Vreau să mă simt la tine ca acasă, 
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt…

Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem, 
Şi deapănă mereu, fără-ncetare, 
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem…

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie…
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele…

                         Radu Stanca

Mistreţul cu colţi de argint

Imagine Publicat pe

padure

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

-Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos…

-Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici …

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte,
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
-Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!…

-Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: -Taci…
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
-Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!…

-Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: -Taci…
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
-Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!…

-Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: -Taci…
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

-Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?…

– Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l…
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. – Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin…
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.

Ștefan Augustin Doinaș

sursa foto: internet