Lună: martie 2019

Trebuie să…? Nu!

Publicat pe Actualizat pe

albnegru

Nu! Nu!! Nu!!! Nu  mai vreau să aud “trebuie să…”, asta, aia, cealaltă!  Nu mai vreau! Vreau să fac, doar ce vreau eu. De când mă știu,  adică de pe la 4   –  5 ani, acasă, la școală ani și ani, apoi la serviciu, aud doar că “trebuie să…!”. De ce, de ce să trebuiască într-una să… ? Pentru că așa spunea mama, tata, învațatorul, profesorul, ăștia la început și pe rând… dar ăștia, cu “pe rând-ul” lor, nu m-au deranjat, mi se parea normal să-i aud, și recunosc plecand ochii că nici nu-i prea băgam în seamă.

Apoi a aparut șefuuul…

Șeful, zilnic spune că “trebuie să…” de mă ia cu amețeală, vâjâială, tremurici, care se transformă în nervi nervoși și draci drăcoși numai când îl vad… dar înghit și tac, că vorba aia: în fața șefului și în spatele calului, să nu stai…

După un timp, a aparut și înalțimea sa – soțul adica – cel care de la o vreme spune într-una,  ca o mașinărie stricată, că “trebuie să…” mâncam (a se citi mănânce), facem ordine, călcăm, spălăm, facem mâncare, etc., (a se citi fac eu  că el e doar cu trebuie, dar pentru ca el este noi, “trebuie să facem” mă include fara drept de apel doar pe mine, convertind astfel pluralul, în singlarul persoanei mele). 

Acum a venit și vecinul? Vecinul! Și ăsta a început cu “trebuie să…”!!! Nu mai aud ce  trebuie, că mi s-au înfundat urechile! Nu maaaai pooooot! Ăsta ce mai vrea? Aud??? Aaaaaaa…  Vrea bani, că trebuie să zugravim scara! Uuuuuuh!  Numai atât? Atât??? Doar bani??? Deci nu trebuie să… zugrăvesc eu? Nu? Oooo… Incredibil! Cu ăsta am scăpat repede și ușor… nu “trebuie să…” eu. Eu, doar cu banii…  dar zic merci în gandul meu, îmi vine să-i zic și cu voce, bucuroasă că nu “trebuie să…” eu. Uhhhhh… Ce ușurare!

Greu e cu aștia pe care zilnic îi  aud că “trebuie să…”! Pentru că de regulă, înseamnă ca EU sunt cea care trebuie să execute.  Chiar daca ei folosesc pluralul. Oi fi eu doi, de toți folosesc pluralul? La asta nu m-am gândit. Ferească Sfântul!

Când îi aud, m-apucă nebuneala.  De ce “trebuie să…” EU, când vreți voi? De ce credeți că nu-mi ajunge doar că-mi spun singură că trebuie să fac asta sau aia? De ce-or crede unii, că noi știm  când trebuie să facem ceva?

Până când credeți că trebuie să vă mai ascult rugămințile, predicile, sfaturile, ordinele, care invariabil îl conțin pe “trebuie”?! Până când să-mi mai împiedic gândurile, liniștea, visurile, zilele, orele, viața, tot, dar tot ce ține de mine,  de veșnicul vostru “trebuie…”? Nuuuu, gata, până aici! Pentru că nu mai încape în mine nesuferitul, agasantul, obsedantul ăsta de „trebuie să”!

Concluzia? Trebuie să mă schimb! Trebuie să am curajul de a vă arunca în fața, că și voi sunteți oameni ca și mine și NU TREBUIE să uitați asta! Că ce „trebuie să…”, puteți face și voi! E clar? E destul de clar că TREBUIE să mă lăsati pace? Că dacă nu e destul de clar, trebuie să mă duc la psiholog. Numai să nu înceapă și ăla cu “trebuie să…”, că nu mai raspund de mine. Și să nu uit să îi spun încă de când intru pe ușa: domnul/doamna, să ne-nțelegem înca de la-nceput: fără TREBUIE SĂ…! Înlocuiți-l, vă rog, cu vrei să…?

 

sursa foto: internet

Reclame