Prima iubire

Publicat pe 02/05/2016 Actualizat pe 11/07/2016

O altfel de toamna…

Uneori mă lovește nostalgia și îmi aduc aminte de…

Prima iubire. Care năvălise din senin peste noi într-o toamnă târzie, frumoasă, caldă și liniștită ca visul frumos pe care dimineața nu ți-l mai amintești, dar care te face să zâmbești întrega zi, fără să știi măcar de ce…

Frunzele cadeau… aurii, galbene, bej, maronii, roșiatice, roșii sângerii, toate nuanțele frumosului din lume se adunaseră în ele. Un curcubeu al fericirii erau și sufletele noastre de îndragostiți frumoși și nebuni, ce nu știau că veșnică pe lume e doar schimbarea.

Aceea a fost o altfel de toamnă, a fost toamna mea, toamna noastră… muuult mai lungă decât cei trei ani pe care se spune că ți-i dă dreptul la iubire.

O toamnă nebună, plină de o dorință fără margini de a trai fiecare moment la intensitate maximă. Ca și cum acel moment ar fi fost și primul și ultimul din viețile noastre. Eram stăpânii iubirii. Stăpânii fericirii. Stăpânii liniștii. Stăpânii lumii. Stăpânii timpului. Stăpânii vieții. Credeam că suntem stăpânii eternitații. Și fiecare clipă, fiecare oră, fiecare zi, erau unice. Ca noi.

Număram împreună anii și râdeam că dragostea noastră sfidează timpul.

 

După o vreme însa, s-a lăsat ceața. Care devenea tot mai deasă, aducând cu ea moartea luminii.

Și ne-am pierdut.

Apoi a venit iarna. Și iarna n-a mai plecat. S-a așternut cuminte peste sufletul meu, înghețându-l și acoperind toamna care mi-a înăbusit, tulburat, pașii liberi spre mine, lăsându-mă doar un suflet sihastru.

O nebunie amețitoare a fost prima iubire. Un curcubeu de amintiri lung cât viața a rămas în sufletul meu. Niciodată n-am mai văzut toamna și viața, cu ochii și sufletul de atunci. Pentru că prima iubire, a fost și ultima.

sursa foto: internet