Lună: Septembrie 2016

La nunta mea, să nu vii!

Imagine Publicat pe Actualizat pe


1a1

L., a fost din prima zi de liceu prietena mea. A fost de parcă ne-am fi știut de când ne-am născut. Locuiam la căminul liceului, pentru că amăndoua eram din alte localități decât cea în care era liceul nostru. Nu eram în aceeași clasă, însa eram colege de cameră în cămin.

Ea era dintr-o familie înstărită, avea mult mai multe haine decât mine, venea cu pachete care pe mine mă lăsau mască, mâncăruri sofisticate, vânat, prăjituri de tot felul.

Eu… nu aduceam niciodată nimic la pachet de acasă. Nu că nu aș fi avut ce, dar  mamei nu-i trecea prin cap că mi-ar trebui ceva, doar mâncam la cantina liceului…  Cât despre îmbrăcăminte, aveam o pereche de blugi, două bluze și ceva lenjerie intimă. Mai că îmi încăpeau într-o sacoșă cu tot cu uniforma sarafan la care aveam o singură bluză, pe care trebuia să o spăl în fiecare seară. Noroc că era din materialul acela “de plastic” și se usca pâna a doua zi.

L., avea cinci bluze, câte una pentru fiecare zi, și două sarafane. Eu doar unul. Ea nu spăla niciodată nimic la cămin, le ducea acasă și le aducea înapoi spălate. N-o invidiam. Doamne, o iubeam. Și azi mai ținem legătura, deși drumurile noastre au avut traiectorii total diferite. Ea s-a măritat imediat ce a terminat liceul, cu cel mai avut băiat de la ea de acolo, nu cred nici acum că ales de ea. Eu, mult mai târziu, după terminarea studiilor și cu cel ales de mine.

Însa, ce vreau să vă povestesc, despre fratele peietenei mele este. Știam că are un frate, mai mare cu nouă ani decat ea, care terminase o facultate și era deja pe picioarele lui. Adică lucra, avea o casă a lui, dar nu era căsătorit. Nu-l văzusem niciodată în realitate, doar în poze, dar ea vorbea atât de des și cu atâta dragoste despre el, că mi se părea că deja îl cunosc, și cumva îl consideram “frate”, mai ales că eu nu aveam unul.

Aveam 17 ani, eram în clasa a XI-a, când într-o zi, la poarta liceului a apărut fratele ei. M-a chemat să-mi facă cunoștință cu el. N-am văzut în el decât fratele pe care mi-l imaginasem. Și așa avea să rămână pentru câțiva ani. El însa n-a văzut în mine o soră. A văzut altceva. N-aveam de unde să știu, eram prea naivă ca să-mi dau seama că scopul vizitelor lui din ce în ce mai dese la sora lui, eram eu.

Îmi amintesc că în clasa a XI-a, am fost pentru prima dată la un restaurant, bineînțeles că toți trei și la invitația lui. Habar n-aveam cum să mă comport și urmăream disperată gesturile lor, ca să nu mă fac de râs. Nu știam nici ce vreau să mănânc, așa că a trebuit să aleagă el pentru mine… Dar acum nu mă mai simțeam așa de stânjenită ca la început, pentru că el se comporta cu mine la fel cum se comporta cu sora lui. Protector și familiar.

Cum începusem să mă familiarizez cu el, cu vizitele lui, cu invitațiile în oraș în trei, la filme, restaurant, cofetării…începusem și să țin la el chiar ca la un frate.

Apoi, L., prietena mea m-a invitat la ea. Părinții mei au fost de acord doar după ce a mers ea întâi la mine acasă.

Când am mers prima dată, era revelionul din clasa a XII-a. Era o petrecere cu tineret, organizată la L. acasă. După ora 12 noaptea, a apărut și T., fratele ei. L., îmi spusese că face revelionul cu prietena lui. Mi se părea normal, la noi era doar puștime, 17 – 19 ani, el trecuse de faza asta, știam că are o prietenă încă din timpul facultății și că merseseră la un restaurant.

Când a venit, radia de fericire. Se desparțise de prietena lui. Îi spusese că s-a îndrăgostit de altcineva. În seara aceea și-a făcut curaj și mi-a spus tot ce eu nu am înțeles într-un an și jumătate de când îl știam. “Altcineva” eram eu!

M-a pus rău în încurcătură, pentru că nu știam ce să-i spun. Nu mă simțeam deloc încântată, nu vedeam în el altceva decât un frate și i-am spus asta. Mi-a răspuns că într-o zi, voi vedea altceva, că se va strădui să văd altceva, că poate nu l-am văzut cu adevărat știind că are o prietena… și tot așa. 

Citeste continuarea pe Catchy

 

Idei trăsnite, ivite într-o minte obosită

Imagine Publicat pe Actualizat pe


copil1

Aseară am intrat pe You Tube, ca în fiecare seară. De data asta am ascultat Delia, până la… delir!

N-o mai ascultasem de mult. 

În timp ce melodiile se derulau, eu gândeam că “Cine m-a făcut om mare”, trebuia să mă învețe și pe mine, că fericirea ti-o “fabrici” singură, n-o cumperi de nicăieri, nici măcar “la negru”. Fiindcă n-are preț. Am aflat asta târziu și pe pielea mea.

Trebuia să-mi spună și că veșnică pe lume, e doar schimbarea. “Cine m-a făcut om mare”, nu mi-a spus mai nimic despre viață.  Și-am plâns…

toamna1

Și mai gândeam că s-au inventat atâtea lucruri nebunești pe lumea asta, însă, “Parfum de fericire”, nu. Și nici n-o să se inventeze vreodată, pentru că ingredientele, nu există. Sau dacă da, sunt secrete.

fata

sursa foto: internet

 

Să mai crezi în oameni?

Imagine Publicat pe Actualizat pe


1001

“Din milă – mereu și mereu din milă!

În seara aceea, obosit și enervat totodată, incapabil, neputând nici dormi, nici gândi la ceva, am căutat o lectură, ca să mă distrag și să mă obosesc spre a adormi. În nădejdea că povestirile naive, colorate, de care-mi aminteam încă din copilărie, vor putea avea cel mai bun efect narcotic, am pus mâna pe un volum din “O mie și una de nopți”. M-am culcat și am început să citesc în acea stare de semi-somnolența, când ești prea trândav de a mai întoarce măcar foile și din lenevie sari peste cele lipite.

Am citit cu atenție ștearsă povestea de început a Șeherezadei și a regelui, apoi mai departe și tot mai departe. Dar deodată, am tresărit speriat. Dădusem peste acel basm ciudat, cu tânărul care vede zăcând un moșneag olog – și la acest cuvânt – “olog” – a zvâcnit ceva în mine ca o durere ascuțită; un nerv era atins de această asociație bruscă de parcă ar fi fost ars cu fierul roșu. Moșneagul îl cheamă disperat, în acea poveste, pe tânarul trecator, jelindu-se că nu poate merge și-l întreabă dacă nu l-ar putea lăsa să se urce pe umerii săi, ca să-l ducă mai încolo. Și tânarul are milă. Milă? Prostule, de ce ți-i milă? gandesc eu. Dar tânărul se apleacă într-adevăr, gata de ajutor, și-l urcă pe bătrân pe umerii lui.

Dar acest moșneag, în aparență neputincios, este un Djin, un spirit rău, un vrăjitor blestemat și abia ce s-a suit pe umerii tânărului, își stranse pulpele goale păroase în jurul gâtului binefăcătorului său și nu mai poate fi scuturat, și îl transformă pe milos în animal de călărie, îl biciuie fără scrupule, fără milă pe cel milos, mai departe, tot mai departe, fără să-i dea răgaz.

Și nenorocitul milos, trebuie să-l ducă unde vrea el (“ologul”) și de acum încolo nu mai are voință proprie. El a devenit animalul de călărie, sclavul mizerabilului și chiar daca i se împleticesc genunchii și buzele i se usucă, acest neghiob al propriei sale compătimiri, trebuie să tropăie mai departe, tot mai departe, să-l care în cârcă de parcă  blestematul i-ar fi propriul destin.”

Citat din Inimi neliniștite, de Stefan Zweig.

14390842_1131842950198471_8150203599788179056_n

Culmea e, că am citit acest pasaj într-o seară, tot înainte de culcare. S-a dus naibii somnul! Am început să gândesc, să răscolesc în memorie, să filozofez, să mă cert cu mine, să mă cert cu alții în mintea mea, ce mai calea-valea: noapte compromisă!

Dar din noaptea aceea tot m-am ales cu ceva:

  1. Să am mare grijă de cine mi-e milă.
  2. Să-l studiez cu atenție pe cel care cere milă.
  3. Să mai cred în anumiți oameni?

Al treilea punct, a rămas in continuare tema de gândire…

 

sursa foto 1: internet

Ia – ma de mana viata…

Imagine Publicat pe


Alarma telefonului suna parca imediat, mi se pare ca abia ce atipisem. Mi se strange sufletul si creierul si ochii. Ghem se fac! O las a sune, poate melodia “Dance with me” a lui Johny Reid pe care…

Sursă: Ia – ma de mana viata…