Lună: Aprilie 2017

Doamnelor, nu faceți ca mine!

Imagine Publicat pe Actualizat pe


samsung 825

Toată viața mi-am controlat cuvintele, gesturile, privirile, mimica, nemulțumirile, pâna și  felul în care mă îmbrăcam, am căutat să nu supăr pe nimeni, să fiu tolerantă, înțelegătoare, am făcut diverse compromisuri cu mine însămi, am plecat capul și am înghițit lacrimile care ar fi trebuit să-mi curgă pe obraji și nu în suflet. Atât acasă, cât și în societate. M-am gândit la toți, însa la mine, nu.

Nici să plâng nu-mi permiteam. Așa fusesem educată. “Nimeni să nu te știe, nici de bine, nici de rău. Mai ales de rău. Să taci și să mergi mai departe”. Fi-mi-ar educația de cap, că m-a făcut să-mi pierd frumusețe de ani și parte din viața, așa… de-a-nc*rulea!

Am lăsat mereu de la mine, chiar când știam că am perfectă dreptate, doar ca să nu dau curs unor discuții inutile, ziceam eu, să nu supăr pe unii sau alții. Am făcut deseori ce n-aș fi vrut să fac, din aceeași dorința de a nu intra în gura lumii ca fiind “Gică – contra”. Să fiu de gașcă. Și cu ce m-am ales? Cu un gust amar despre oameni și viața. Atât de amar ajunsese, că într-o zi n-am mai putut să-l rabd și m-am trezit că încep să spun lucrurilor pe nume, la început mai timid, apoi din ce în ce mai vehement și mai des. Viața m-a reeducat.

Și… normal, am intrat în gura lumii! “Ce dracoasă s-a făcut! Ie-te afurisita! S-a trezit mâța blândă”, și câte altele auzeam prin spatele meu… Pentru că aveam curajul să fiu eu, să spun ce gândesc eu cu adevărat, nu ce vor alții să audă. Și nu erau învățați să le spun că nu am timp să fac și treaba lor, că și eu sunt obosită, că sunt la fel ca ei, doar un om. Că vreau să trăiesc cum simt și cum pot, cum vreau, cu alte cuvinte.

Doaaamne, dar ce bine am început să mă simt! Nici pomeneală de sentiment de vinovăție, de regrete, de jenă. Regrete am avut doar pentru ceea ce fusesem.

Și ce teamă îmi fusese de gura lumii! Nu mă gândisem că eu nu trăiesc viața lumii, ci pe a mea.

Sunt eu. Am învățat să spun, nu vreau – când nu vreau, îmi pare rău, nu pot – când nu pot, sau nu. Scurt.

Toleranța mea a ajuns de la maxim la minim. Am devenit atât de „tolerantă“, că toți din jurul meu au ajuns să-mi spună „te rog, dacă vrei, dacă poți”, ceea ce înainte nu se întâmpla decât foarte rar. Înainte primeam doar un fel de ordine. Așa le percepeam. Acum, când mă roagă ceva, le răspund: „mă gândesc dacă…” Altădată aș fi spus zâmbind politicos, „sigur că da…” Chiar dacă asta însemna un efort imens din partea mea. Înclin să cred că eram luată de „slabă de înger”.

„Gică – contra” s-a trezit. În limita bunului simț, desigur. Dar e treaz. După ce jumătate din viață l-am ținut sedat, e liber să trăiască.

Doamnelor, nu faceți ca mine. Lăsați-vă libere. De prejudecăți, de gura lumii, de tot ce nu vă lasă să vă simțiți în largul vostru.

Știți ce bine-mi este? Și ce frumoasă-i viața! Chiar dacă e cam târziu. Dar… cam târziu, nu înseamnă prea târziu!

sursa foto: proprie

Dor Geta

Imagine Publicat pe Actualizat pe


descărcare (1)

Ca mama, ca om, nu pot sa ma abtin. Urla revolta in mine. Urla lung a plans, a durere, a furie. Da. Sunt furioasa! Pe un tata inconstient, orbit de ambitia de a ajuge celebru cu orice pret, o ambitie mai mare decat dragostea pentru propriul copil. O fetita careia i-a furat copilaria, obligand-o „sa traiasca pe munte” dupa cum am citit pe net si am auzit pe diverse posturi tv.

De ce nu ai lasat-o sa-si traiasca copilaria, tata inconstient? De ce nu te-ai afirmat prin propriile-ti forte daca pentru asta traiai? Cu ce a grestit copilul asta? Ca s-a nascut in familia ta? Dor Geta. Caci despre ea vorbesc.

O stiam inca de acum vreo doi ani, m-am intrebat si atunci ce naiba ai in cap? Un copil de 11 – 12 ani, nu stie inca ce vrea. Cam face ce i se spune. Era incantata, e drept. Dar nu cred ca pentru ea. Cred ca era incantata pentru ca ti-a indeplinit visul. Ai ajuns celebru prin copilul lui, daca singur nu ai putut (dar asta o stiai doar tu).

Om nebun. Cum ai sa traiesti cu durerea, cu pierderea, cu sufeletul sfasiat, cu constiinta incarcata, cu dorul de Dor? Cum???

Vei mai avea visuri? Sau iti vei dori sa nu le fi avut vreodata?

Fiecare dintre noi are ambitii si visuri legate de copilul lui. Dar de la visuri pana la realizarea lor, pandim precauti pericolele care ar putea sa apara in calea lui. Si ii ferim cat de mult putem de ele. Doar de asta suntem parinti. Ca sa nu mai spun ca daca exista un risc real, pentru nimic in lume nu ne-am impinge singuri copilul inspre riscul fizic.

Somn linistit Dor… si iarta-ti ambitiile. Si visurile care te-au ucis. Chiar daca, poate nu erau si ale tale. Drum lin spre cerul pe care aproape ca l-ai atins si cand erai viata, copil frumos.

 

sursa foto: internet