Lună: Mai 2017

Ia-mă de mână viață…

Imagine Publicat pe Actualizat pe


desculta prin viata

Alarma telefonului sună parcă imediat, mi se pare că abia ce aţipisem. Mi se strâng sufletul şi creierul şi ochii. Ghem se fac! O las să sune, poate melodia „Dance with me” şi vocea lui Johny Reid pe care o am setată drept alarmă mă fac să-mi revin. Mă trezesc că iarăşi începe să cânte, înseamnă că doar m-a adormit…

Mă enervez, simt impulsul să iau telefonul şi să îl arunc, dar mi-aduc aminte la timp că numai ce l-am schimbat acum câteva săptămâni şi că am dat o căruţă de bani pe el… deci nu. Mă întorc pe burtă şi încep să mă târai din pat cu picioarele înainte, ajung în genunchi, cu braţele şi capul încă pe pat. Mai stau aşa o vreme şi Johny Reid începe să cânte pentru a treia oară. Încerc să mă gândesc la ceva frumos, dar nu găsesc nimic… Nu mai am încotro şi mă ridic, greu, de parcă aş avea o sută de ani. Îmi spun că mai am muuuult până la o sută, dar oboseala mea a trecut cu siguranţă de sută.

O oboseală fizică, psihică, morală, cu care îmi încep fiecare zi la ora 5.30, deşi la birou trebuie să fiu la ora opt, dar ajung la 7.20, 7.30, pentru că întotdeauna mai rămâne câte ceva de făcut de ieri. Acel ieri care se termină zilnic în jurul orelor 18.30. Şi care nu se termină niciodată, de fapt. Ajung acasă după ora 19.00 invariabil. Merită? Nuuu… Dar merg înainte, dusă de val, cum se zice.

Mă întorc de la birou ruptă, flenduri, pentru că acolo totul e în contratimp, iar acasă mă aşteaptă „schimbul doi”, care mă ia de odihnită. Şi nici n-apuc să întru bine pe uşa, că mă şi întreabă:

– Noi în seara asta ce mâncăm?

Ufffffffffffffffff…  Aş vrea să îi răspund ce gândesc: mănâncă ce-ai pregătit, că ai ajuns cu două ore înaintea mea, dar nu mai putere… aşa că îi spun doar: o să văd ce mănânci, ai răbdare…

Mâncare de pe o zi pe alta nu pot face fiindcă… nu mai e proaspătă… zice.

Îmi vine să plâng, aş vrea, dar nu mai pot să plâng de multă vreme.

Mai trec aproape două ore cu pregătitul mesei, cu strânsul lucrurilor împrăştiate prin casă, cu una-alta, intru puţin pe net să văd ce mai e nou, trece timpul şi îmi dau seama că ar trebui să dorm. Pe la ora 23 mă duc în pat, dar somnul e departe, oboseala şi gândul că mâine o iau de la capăt îl alungă. Stau cu ochii închişi şi mă gândesc că am uitat să trăiesc. Că sunt un robot umanizat, care vorbeşte, zâmbeşte când trebuie, nu cere nimic de la nimeni. Doar oferă. Şi acasă, şi la serviciu.

Adorm târziu, vorbind cu mine. Ultimul gând pe care mi-l amintesc dimineaţă e: ia-mă în braţe, viaţă şi lasă-mă să plâng pe umărul tău, spune-mi că mâine va fi altfel. Ia-mă de mâna, viaţă, şi du-mă acolo unde locuieşti tu, pentru că singură nu reuşesc să te găsesc…

sursa foto: internet

Anunțuri

Indecent? Nu mai zice!?

Imagine Publicat pe


12650806_762043257262166_1499741384944668764_n

Undeva, pe un blog wordpress, am gasit unul dintre textele mele,  publicat de pagina respectiva la categoria „Lecturi indecente” (fara trimitere la sursa!).

De ce la „indecente„? Am intrebat, fara sa primesc vreun raspuns. Ce e indecent in faptul ca traiesti, iubesti, gandesti, simti, scrii si ai amintiri si nostalgii? Eu mai astept inca un raspuns de la admin/ul/a blogului in cauza… pentru ca nu-i corect!

Indecent – as zice mai degraba – e sa publici ceva ce nu-ti apartine, daca-i atribuim sensul de „nu se cuvine”.

 

sursa foto: internet

Nu, nu cu tine, iubire, cu altă femeie mă căsătoresc…

Publicat pe


DINCOLO DE MINE

1111Am trăit povestea asta odată cu ea, aproape ca ea, pentru că eram fericită pentru ea. Eram nedespărțite după orele de serviciu, mai ales că locuiam împreună. Eu aveam un prieten din alt oraș, care apărea doar la sfârșit de săptămână, o poveste frumoasă ziceam eu atunci, dar s-a dovedit a fi o eroare… dar nu asta vreau să împărtășesc aici. Ci povestea ei. Singura prietenă adevărată pe care am avut-o.

Ea era singură, frumoasă cu draci, pe unde mergeam se găseau admiratori pe care, nu știu cum, dar reușea să-i țină la distanță. Râzând, fără să pară că sfidează, deși eu știam că asta făcea, îi ținea departe de noi. De ea mai bine zis, că eu eram – cum credeam atunci – „luată”.

Era înaltă, suplă, perfectă fizic și molipsitor de plină de viață, sinceră fără să doară, trăia fiecare zi ca pe un dar pe care nu…

Vezi articol original 770 de cuvinte mai mult

Dor de dor

Imagine Publicat pe


vis

Visele vechi erau frumoase. Dar nu le mai am.

Pier. Ca florile, ca nopțile, ca zilele, ca iubirile, ca zâmbetele, ca bucuriile, ca gâzele, ca frunzele, ca noi. Ca tot și ca toate. Doar pier.

 

sursa foto: proprie

 

Ia de aici, agramatule!

Imagine Publicat pe Actualizat pe


 

agramat.php

Am zis ca nu mai scriu, dar prea m-am enervat. Si astuia o sa-i dau o replica, pe care o s-o vada pe facebook, pentru ca o sa o postez public. Ia de aici, agramatule!

Poate iti faci griji ca n-are cine sa-mi ofere flori?

Cretinule, imi cumpar si singura daca simt nevoia, decat sa le primesc de la unul ca tine!

De ce crezi, fraiere, ca daca am un cont de facebook, l-am facut doar ca sa te agat pe tine sau pe altii ca tine? Sau ca sa fiu agatata?

Am un cont, pentru ca mi-e mai usor sa vad ce se mai intampla in lumea asta mare si atat de colorata.

E drept, e colorata si cu de-astia ca tine. Ar trebui sa stii ca daca as fi cautat sa agat sau sa fiu agatata,  ma inscriam pe un site dintr-ala specializat. Nu stiai asta? Daca nu, ai aflat-o acum. Imi vii cu „buna frumoas-o cf”, „hei printzes-o t krezi prea buna pentru mn k sami rasp” si-mi trimiti zeci de buchete virtuale de flori, in timp ce eu nici nu am dat accept la add-ul tau…

Da-te dracu’ tampitule, as fi putut sa-ti raspund, da’ nu cobor pana la tine, sunt prea multe trepte si  risc sa-mi rasucesc vreo glezna cocotata pe tocuri.

Da’ si daca ma dau jos de pe tocuri, imi pun pantofii sport si cobor pana la tine, pazeste-ti partea dorsala si cutia craniana (in care creierul tau cat o aluna de padure, danseaza prosteste in spatiul pustiu pe care il are la dispozitie),  ca dau rau cu piciorul, cand ma scoate cineva ca tine din minti! Nu de alta, da s-o sparge dracului si aluna aia de-o ai ca si creier. Ca la cate conturi ai, de pe care mi-ai dat add si imi trimiti mesaje, cu aluna aceea facuta bucati, n-o sa mai stii nici cum te cheama cu adevarat. Si nici altele, cu siguranta sunt si „altele” n-or sa stie sa-ti spuna cine esti, ca prea te-ai clonat, obsedatule!

 

sursa foto: internet

Deci

Imagine Publicat pe


samsung 026

Nimeni nu are dreptul să-mi spună ce să fac și cum să fac, pentru că nimeni nu trăiește și nu sime în locul meu.

De aceea, m-am hotărât (cel puțin pentru o vreme) să nu mai scriu nimic.

Doar imagini. O să le las să vorbească în locul meu. 🙂

Just one „no”!

Imagine Publicat pe


Merg de mai bine de doua ore cu trenul. Și mai am vreo trei ore și jumătate de mers.

În spatele meu, doi englezi vorbesc într-una. De fapt doar unul vorbește. Repede, atât de repede că nu înțeleg mai nimic.  Parcă e o moară stricată, vorba noastră, a românilor. Celălalt repeta tot de doua ore, la fiecare cinci – șase secunde „yes”. Îmi vine să-i strig: Stop! Say no. Just one no! Please?

Cred că până la urmă o voi face. Altfel o să căpiez și o să spun nonstop YES! YES!! YES!!!

 

Măi să fie!

Imagine Publicat pe


 … și totuși flori, pentru oameni frumoși!

flori2flori4

sursa foto: internet

Marile iubiri pierdute, se tac.

Imagine Publicat pe Actualizat pe


blond1

Când am plecat, ai fost prea mândru să îmi spui: rămâi!

Când am plecat, am fost prea mândră să-mi întorc privirea spre tine și să-ti citesc ultimul gând.

De-am fi facut-o măcar unul dintre noi, poate nu am mai fi avut ce să ne reproșăm: tu, că nu ai vorbit… eu, că nu te-am privit. Dar n-am facut-o!

De atunci, viața noastră n-a mai avut nimic în comun, eu pe un drum, tu pe un altul, până la întâlnirea aceea neașteptată care ne-a luat prin surprindere  pe amândoi.

Eu la o masă într-un restaurant, tu la o altă masă în același restaurant. Într-un oraș în care cel puțin eu, niciodată nu mai fusesem.

Nici unul dintre cei care ne însoțeau pe fiecare dintre noi, nu știa povestea. Povestea mea, povestea ta, povestea noastră. Doar a noastră. Povestea unei mari iubiri, pe care amândoi am ascuns-o undeva în sufletele noastre, ferită de ochii curioși ai celor pe care i-am primit mai târziu în viețile noastre. Pentru că marile iubiri pierdute, se tac.

De aceea, toți au crezut că tăcerea care s-a lăsat peste noi, că privirile noastre care se intersectau și zăboveau îndelung și uimite asupra celuilalt, e o atracție de moment, fiindcă simțeau că chiar și tăcând ne vorbim…

N-au văzut plânsul din ochii tăi și nici lacrimile care picurau neoprit în sufletul meu înecându-l. Și nici nu le-au bănuit. Doar simțeam zâmbetele lor amuzate, nu aveam timp să le văd.

 

Cititi continuarea aici

 

sursa foto: internet

Lehamite!

Imagine Publicat pe Actualizat pe


samsung 256

Ia să văd cine aruncă cu pietre. 🙂

De când mă știu măritată, că de atunci am început să gătesc, am urât constant să gătesc mâncarea cea de toate zilele. Îmi pare rău, n-am ce face. Nu-mi place. Și a naibii să fiu dacă înteleg, de ce principala atribuție în casă a femeii, este să facă mâncare! Bine, și să spele, calce, aspire, spălat geamuri, parchet, gresie, faianța și tot lungul șir al treburilor casnice. Sau poate o consider eu principală pentru că nu-mi place?

L-am întrebat pe soțul meu, încă de când m-am măritat, dacă n-ar vrea să gătească el, iar eu sa fac restul treburilor. “Nț”…, a fost răspunsul 🙂 . N-am insistat. Dacă mie nu-mi place, lui de ce i-ar plăcea? L-am înțeles. Că de, mai în toate familiile, cam așa stau lucrurile.

Le-am cosiderat mereu cele mai norocosase femei, pe cele cărora li se pare frumos și plăcut să gătești. Cum naibii se poate asta? Ce să-mi placă? Cum să-mi placă? Și de ce? Nu. Nu pot să înțeleg asta și pace. Adevărul e că ce nu-ți place, nu înțelegi. 

De foarte multe ori, mi-e o ciudă de crăp că nu-mi place să gătesc. Fac fără comentarii alte treburi casnice. Nu pot să spun că mor de plăcere. Dar măcar nu mă enervez. Eiiii, mă mai enervez eu așa puțin, când am prea mult de călcat, dar la asta am soluția la îndemană. Mai târziu. Și gata. 😀 

Cu mâncarea lucrurile nu stau la fel. Aia trebuie! Atunci! Acum! Acum!! Chiar dacă vin deja îndoită de oboseală de la birou. Aleleeiiii! Turbez!! 😦 

Cred că sentimentul ăsta vine de la faptul că nu se poate amâna. Mă simt presată. Detest asta. Și totuși mâncarea îmi iese. Îmi iese bine! Fiică-mea m-a întrebat adeseori: cum să nu-ți placă mama, dacă îți iese atât de bine? Ei, uite că nu-mi place și gata, că ma enervez numai cât vorbesc despre mâncare!

Dacă ar fi după mine, aș mânca doar pâine, legume crude și fructe. Și câteodată, la un restaurant, ca să nu zic că nu înghit și mâncare gătită. Că doar mănânc pentru a trăi, nu trăiesc pentru a mânca!

sursa foto: proprie

Da, sunt o belea!

Imagine Publicat pe Actualizat pe


da1

Scriu aici ceea ce în fața ta n-aș rosti sau recunoaște nici picurată cu lumânarea! Știu că sunt o belea pe capul tău. Pentru că te ascult. Dar nu execut. 😀 

Nu sunt nici cea mai rea soție, nici cea mai bună. Știu ce înseamnă cea mai rea. Am ceva exemple pe care aș putea să ți le dau, dar tu le știi. Mai bune ca mine or fi. Cele care execută fără să cârâie în fața soților lor. Le știm amândoi și pe astea. De ce nu ți-ai luat una dintr-asta? Pentru că-ți plac belelele. Iar perfectele nu sunt fericite. Eu sunt. 🙂 

Eu sunt între cele două categorii de soții. Nici rea, dar nici bună.

Nici nu mă strângi de prin crâșme (e doar o expresie pentru multe lucruri ce nu se cuvin), nici nu ai vrea să mă strângi de gât că nu mai tac, poate uneori ai vrea să o faci, dar pentru că tac. Tăcerile mele nu ascund însa nici reproșuri, nici indiferență. Doar că îți respect dreptul de a face ce vrei tu să faci. Să fii tu. Chiar dacă eu nu sunt total de acord cu tine. Probabil că tu dai altă interpretare tăcerilor mele. Altfel nu văd de ce te-ai enerva uneori. Dar eu ți-am explicat asta o data. Poate ai uitat?

Nu te sufoc cu problemele mele. O fac doar dacă știu că m-ai putea ajuta. Dacă nu, de ce să te încarc cu lucruri inutile pentru tine. Le ai și tu pe ale tale. Destule chiar. Și atunci de ce te superi?

Citeste continuarea aici

 

Sursa foto: internet