Lună: august 2017
Dezamăgită? NU!
<<Ce să fac eu, mamă, cu statutul despre care îmi spui tu? Cu sufletul meu cum rămâne? Cum să mă privesc în fiecare zi în oglindă, având sentimentul că ceea ce fac, e muncă în zadar? Pentru că asta am simțit în orele de practică din timpul facultății. Că vorbesc singură. Sau aproape singură. Eu trebuie să simt rezultatele muncii mele, doar așa simt că trăiesc. Dar în clasă erau cel mult opt –zece copii care erau atenți la ceea ce explicam. În rest… mulți erau pe telefoane, ascunse pe sub bănci desigur, alții vorbeau între ei în ciuda intervențiilor mele pentru liniște, alții se scălămbăiau pe la spatele meu când mă întorceam cu fața spre tabla din clasă. Și cât așteptasem orele astea!
Cât timp asistam doar la ore, mă gândeam că depinde de profesor să stapânești clasa. Cumva învinovățeam profesorul de la catedră de nereușita orei. Dar a venit și ziua în care a trebuit sa preiau controlul, sub supravegherea profesorlui desigur, și să țin ora cap-coadă.
Știi tu ce înseamnă un copil de clasa a V-a, pe care nu poți să-l lămurești în nici un fel să se potolească? Un copil care știe că n-ai voie să îl pedepsești în nici un fel? N-ai voie nimic. Doar să îl educi. Dar cum pot eu sa educ un copil care nu știe de acasă ce are voie și ce nu are voie să facă. Și că nu poate să deranjeze alți 25 de copii, ca să arate el că n-are nimeni ce să îi facă. Asta am întâlnit la orele de practică. Profesorii mă avertizau ca e o problema în legatură cu o clasă sau alta și erau curioși cum o să o scot la capăt. Am scos-o eu cumva la capăt, dar nu vreau sa fac asta mereu. Aș fi vrut doar să fac ceea ce îmi place, să îi învaț ce știu, să fac din ei viitori oameni cu care să mă mândresc…
Dar ca să pot să îi învaț, am nevoie de elementele de bază ale educației elementare de acasă. Nu sunt alocate ore speciale de educație elementară în școli. Și oricum e prea tarziu pentru asta. Unii copii au deja o educație. Educația lui „fă ce vrei…”
Probleme au fost la mai toate clasele. Și la toate școlile unde am făcut practică. O să zici că e normal. De acord. Dar toate țineau de educație și de restricțiile pe care le au profesorii. Nu mă refer la bătaie, Doamne ferește! Dar ca profesor ai voie sa te folosești de cuvinte și decența. Iar pentru cei mai mulți dintre copii, cuvintele – fără educația de bază – sunt apă de ploaie. Trec pe lângă ei, cum trece trenul prin gară. Despre decența nici n-au auzit. Nu știu nici ce însemnă cuvântul decent. La fel cum nu știu ce însemnă respectul fața de cei din jur, colegi sau profesori. Pe marea majoritate a copiilor nu-i afectează nimic din ce spune profesorul. Pe mine însa, orele mă storceau de energie așa cum storci o portocala… Și tu îmi spui că renunț la visul meu? Da, renunț!
Și să-ti mai dau un exemplu? Pe un elev de clasa a VIII-a, cu o atitudine agresivă și total neinteresat de ceea ce predam eu (materie de examen la evaluare!), pe care inițial îl rugasem să renunțe la telefon (dar m-a ignorat), l-am rugat ceva mai târziu să oprească sonorul telefonului pe care se juca, pentru că sunt totuși colegi interesați de lecție și îi deranjeaza. Știi ce mi-a raspuns? „Cine ești tu, să-mi spui mie ce să fac?”
Chiar? Cine sunt eu? Atunci mi s-a aprins beculețul și am știut că nu asta vreau. Și i-am raspuns că sunt o fostă viitoare profesoară. Pentru câteva momente i-am stârnit curiozitatea, m-a privit și m-a întrebat ce înseamnă „fostă viitoare profesoară”. N-am putut să mă abțin și i-am spus ce gandeam eu despre el: ceea ce ești și tu, un fost viitor OM. Cum nu întelegea, am continuat: eu n-o sa fiu niciodată profesoară, cum nici tu n-o sa fii niciodată OM cu litere mari. Știi ce mi-a zis? „Hai, dă-te dreac!”
E drept, nu eram decat o studentă in practică și el știa asta. Dar totuși…
Am crezut că-mi va exploda capul! Și tu îmi spui despre statut? Ce înseamnă statutul fără respect și fără mulțumirea că faci un lucru cu toată inima, până la capăt și nu doar parțial? Te rog, iartă-mă mamă, dacă te-am dezamăgit!>>
Așa îmi explica fiică-mea cu ceva timp în urmă, decizia de a renunța la visul pe care îl avea încă din clasa a X-a. Acum a terminat facultatea, însă la master s-a reorientat. Și nu, nu m-a dezamăgit, pentru că în sinea mea deși îi admir, îi și compătimesc în același timp pe profesori…
Prea mult și prea puțin
Mă uit în oglindă. Nu sunt Zâna Zorilor, dar nici Muma Pădurii nu sunt. Nu sunt grasă, dar nici prea slabă nu sunt. N-am 1,80 dar nici 1,50. Nu sunt prea deșteaptă, dar nici făcută la beție nu sunt. Sunt un om simplu, obișnuit. Îmi place muzica, îmi plac filmele, îmi place să citesc, îmi plac călătoriile ocazionale, dar n-am făcut din asta o pasiune. Mi-ar fi plăcut să pot cânta (și cânt, dar numai pentru mine și bietul meu cățel care vrei nu vrei tre’ să m-asculte), după cum mi-ar fi plăcut să joc în filme, pe care doar le vizionez. Ha, vrabia mălai visează! Și câte vrăbii sunt în țara asta… deschide televizorul sau niște reviste și o să vezi la ‘vrăbii’, că ți se acrește rapid de talente botoxate…
Mă scutur de vise și rămân eu. O femeie simplă, obișnuită, care vine de la serviciu și caută puțina relaxare în lumea asta plină de prea mult. Prea multă gălăgie, prea multă minciună, prea multă răutate, prea multe farduri aplicate parcă cu trafaletul în încercarea de a acoperi adevărul ce nu poate fi acoperit, prea multă ignoranță, prea multă invidie, prea multă ură, prea multă neliniște, prea multă suferința, prea multă nedreptate, prea multă frică, prea multă boală, prea multe arme, prea multă nesiguranță, prea multe amenințări, prea multă neîmplinire, prea multă imaginație folosită la modul tendențios, prea multă dorință de ‘îți arăt eu cine sunt’.
Dar și de prea puțin. Prea puțina dragoste, prea puțina sinceritate, prea puțin adevăr, prea puțina înțelegere, prea puțin altruism, prea puțină recunoștință, prea puțin suflet.
Atât de prea mult și prea puțin te poate lăsa în derivă, dacă ești mai sensibil și pui la suflet.
De aceea închid ochii minții, încercând să mă strecor printre tot ce e prea mult sau prea puțin, ca să pot pași în mâine zâmbind. Și ca să pot să mă plac. Că altfel, m-aș defini singură, ca fiind o nemulțumită. Și ar fi prea mult. Sau prea puțin?
sursa foto: proprie
DINCOLO DE MINE 