femeie

Stai la rând, poate într-o alta viață…

Publicat pe Actualizat pe

 

audrey-hepburn-660x400

Dintotdeauna am fost o fire veselă, sociabilă, amabilă si comunicativă și cum vreți să-i mai zic. Cred însă că astea nu reprezintă întotdeauna un avantaj pentru o femeie.

M-am măritat cam târziu, pentru că aveam impresia că odată cu căsătoria vine și „faci ce spun eu!”. Poate din cauza prietenului pe care îl avusesem înainte și de care cu greu am scapat. Pe la 26 de ani  l-am cunoscut pe soțul meu, care a schimbat oarecum optica în ceea ce priveste măritișul. Îl iubeam, dar cu greu și sub presiunea părinților m-am lăsat măritată la 29 de ani. Tot mai aveam o umbră de teamă. Mie îmi plăcea și îmi place să fac ce vreau și când vreau. Nu-mi plac ordinele. Nu ca nu-mi plac, le detest.

În primul an de căsnicie am fost în pragul divorțului cam o data pe lună. Încet am învatat amândoi, că nu există căsnicie fără compromisuri de ambele parți. Azi las eu de la mine, mâine tu… și tot asa. E „grele” cu căsnicia în viață. Nimeni nu poate avea mereu ultimul cuvânt. Am învățat să accept ce nu-mi plăcea mie și lui da, iar el a învățat sa accepte ce nu-i plăcea lui iat mie da. Până la urmă, ne-am descurcat. Dragostea și comunicarea sunt cele care ne-au ajutat.

N-am spus că și soțul meu, ca și mine, e genul de om căruia nu-i place să stea „sub papuc” sau „în hamuri”. Deci aveam un punct comun în dezavantaj.

Am fost mereu împreună, cred că pot numara zilele în care am fost nevoiți să stăm departe unul de altul. Am devenit în timp un cuplu foarte bine sudat. Suntem acum în faza în care doar privindu-ne știm ce vrea celălalt. Se ajunge greu in faza asta, cu multă răbdare,  sunt sigură că știți. În ce priveste încrederea pe care o avem unul în celălalt, nici n-am ce să vă spun. Niciodată nu am avut vreo îndoială în ceea ce îl privește, și nici el nu a avut, altfel mi-ar fi spus. Pentru că vorbim deschis despre orice.

Despre orice cu o exceptie. Să nu râdeți! Am omis cu bună știință să îi spun despre bărbații care mi-au facut avansuri, curte, sau diverse propuneri (indecente desigur) înca de când ne-am căsătorit. Pentru că ce nu știi, nu te doare.  Dacă ar ști despre ăstia, nu mai eram de mult un cuplu, pentru că nu suportă gandul că un alt bărbat se poate uita la mine altfel decât ca fiind soția lui. Nu ca la o femeie. O spune fără ocolișuri oriunde se ivește ocazia. Scurt: ia-ți ochii de pe nevastă-mea! Mai în glumă, mai în serios, dar o zice răspicat. Iar eu consider că decizia de a nu-i spune despre aștia a fost foarte înteleaptă și nu mă consider vinovată.

Eheeei! Dragul de el! Dacă ar ști de câte ori a trebuit să mă apăr de asalturile unora… de insistențele altora… și asta numai datorită firii mele nebunatice.

Am învațat că trebuie să mă apăr singură, fiindcă dacă ar fi știut de toate astea, poate m-ar fi considerat vinovată. Ca râd, că vorbesc, că particip la diverse discuții, că uneori mă ia gura pe dinainte și nu țin cont cine e prin preajma mea. Iar astea sunt lucruri pe care bărbații le interpretează cum vor ei. Eu n-am făcut decât să fiu eu. N-o să stau cu preșul în cap, sau cu bațul in c*r,  doar pentru a fi considerată o femeie serioasă. N-aș fi eu. Oricum, de fiecare dată am ieșit basma curata cum se spune. Și m-am descurcat singură.

Se zice că bărbații sunt datori să încerce. Să încerce, cine nu-i lasa? Rămane la latitudinea fiecareia dintre noi dacă încercarea lor are sau nu sorți de izbândă.

De curând, iar a apărut unul care mi-a pus gând rău. Dar nu așa… „încerc și eu…”. Omul e îndragostit, așa zice. Și însurat. M-a întrebat, de ce nu trăiesc clipa!

Cine zice ca n-o trăiesc?! Trăiesc fiecare moment al vieții mele, dar așa cum vreau eu, nu cum vor alții.

Ce nu știe el, e ca eu n-am fost niciodată amantă. Și nici n-o sa fiu în viața asta, așa că i-am spus: „Stai la rând, poate într-o alta viață!”

Nu sunt vreo sfântă, sunt o zăpăcită și trăiesc cum simt!

 

sursa foto: Cosmopolitan – Audrey Hepburn

Reclame

“Cine m-a facut om mare”

Imagine Publicat pe Actualizat pe

images2

Piesa Deliei, “Cine m-a facut om mare”, rascoleste in mine tot ce n-am stiut ca mai exista, ca mai traieste latent acolo in strafundurile fiintei mele. Cine m-a facut om mare, ma face sa privesc inapoi indelung si sa plang… pentru ca cine m-a facut om mare, nu mi-a spus nimic despre viata. Mi le-a trantit pe toate direct in fata, facandu-ma sa iau decizii de moment, pe care le-am regretat uneori…

Privesc cu ochii de acum, fetita si mai tarziu adolescenta de atunci. Si sunt fericita. Atat de fericita si de linistita. Ca atunci.

Cine m-a facut om mare, a adus in viata mea femeia care am devenit. Cu de toate. Cu bucurii, cu iubiri, cu tristeti, cu griji, cu sperante, cu deznadejde uneori, cu frici, cu vise, cu deziluzii si iarasi cu cu sperante si vise. Dar si cu iubire. Traita intens, cu maxima pasiune, ametita de aburii densi, dar din pacate efemeri ai fericirii.

Imi amintesc de parca au trecut niste luni, nu niste ani, despre iubirea cea mare. Atunci am fost cea mai frumoasa femeie din lume. Asa ma vedeam privindu-ma in ochii tai. Pentru ca asa ma vedeau ochii tai.

Astazi, sunt doar o femeie. Cine m-a facut om mare, nu mi-a spus si ca deseori viata doare, nu ma pregatise pentru asta…

Timpul care m-a facut om mare, le-a amestecat pe toate, facand un cocktail nebunesc,  numit viata.

sursa foto: internet