Drum bun, iubire…

Imagine Publicat pe 02/10/2016 Actualizat pe 26/09/2018

De unde naibii să știu eu unde pleacă un vis, o speranță, o dorință, o iubire…

Ce știu, e că viața e plină sau goală. Depinde de noi cum o lăsăm să rămână în spatele nostru, sau cum îi dăm voie să vină în fața noastră. Ferească Dumnezeu de neprevăzutul ghinion, în rest…

Unde se duc iubirile? Habar n-am. Cred că se pierd undeva pe traseul vieții, când obosesc să ne mai urmarească.

Gândul!

Cum spuneam, de regulă știu de unde vine un gând, sau unde ne poate duce dacă îl lăsăm.

Dar de unde ți-a venit ție gândul ucigaș a tot ce însemnam noi și pe care l-ai rostit atunci, nu știu. Cred că l-ai “clocit” mult timp în tine, am simțit asta câteva ori, dar mi-am zis că doar mi se pare și n-am dat importanță. Însă vocea care l-a rostit, n-o cunoșteam, și privirea care l-a însotit, nu o știam.

Iar cand ti-am auzit gândul acela, am crezut că n-aud bine. Și în timp ce totul se năruia în jurul meu, în viața mea, îmi spuneam: Ceeee??? Eu? Eu??? Mie mi se întâmplă asta? Nuuu… De ce eu? Du-te tu! Unde vrei! Eu nu-ți spun unde. Nu-ți  dirijez eu calea în viață. Faci ce vrei. Dar dacă ți-au plecat visele, speranțele, dorințele, dacă ți-a plecat iubirea, pleacă, pleacă și tu, du-te și caută-le, caută-ți altele! Nu sta fără ele. Fără iubire, fără dorințe, fără vise, viața rămâne în spatele tău goală și ziua de mâine nimic nu-ți mai spune, nu mai rămâne nimic care ar putea să te bucure, care să te cheme.

Aș fi vrut să pot să rostesc toate astea, atunci, pe loc. Dar nu am putut, am gândit, am tăcut și am plâns fără lacrimi. Apoi, m-am adunat singură, atât cât am putut,  din hăul în care mă împrăștiasem.

Am căutat în memorie toate momentele care ar fi putut să mă prevină că aș putea auzi asta într-o zi și le-am găsit. Acolo, în trecut, nu le dădusem atenție. Le luasem drept… un fel de glume, cam nesărate îmi ziceam uneori.

După ce m-am dezmeticit, mi-am spus că mie mi-e bine și așa. Și ti-am spus in sfârșit și ție ce gândeam.

Eu o să mai am vise, dorințe, speranțe… și dacă o să simt că le pierd, o să caut altele.

Iubire? Fără iubire știu că se poate trăi, dacă va fi să fie fără. Cei mai mulți dintre noi trăiesc așa. Sunt privilegiați cei care o au. Am ințeles asta după ce te-am întâlnit pe tine.

Dar tu le-ai pierdut pe toate. Deci pleacă tu. Repede. Ca să nu te pierzi și pe tine. Că pe mine m-ai pierdut când ai rostit acel gând, care a spus tot ce n-am înțeles la timp. Sau eu te-am pierdut? Oricum ar fi, pleacă!

Ai insistat că n-ai vrut să spui asta. Că ți-a scăpat. Spunând asta, ai devenit jalnic în ochii mei. Mai ești și laș! Te iubesc chiar și așa laș si jalnic. Dar nu te mai vreau lângă mine. Poate din mândrie? Umilința e greu de înghițit. Va muri iubirea asta într-o zi…

Va fi greu o vreme. Dar… du-te! Și dacă poți, ia-mi cu tine durerea asta cumplită și golul imens pe care îl văd in fața mea, pentru ca eu să pot zări mai repede lumina. Ia-mi lacrimile, sufletul zdrobit, inima sfâsiată, amintirile toate, și fă-ți din ele drum spre fericire. Ia-mi iubirea. Poți?

Pentru că până va fi să mor, vreau să trăiesc ca si cum tu n-ai fi existat. Și pentru că știu că viața e frumoasă. Și mai știu că orice sfârșit, aduce un nou început. De care încerc să nu-mi fie teamă și să îl aștept cu încredere și cu ochii larg deschiși. Lasă-mă așa cum m-ai găsit. Liniștită. Drum bun, iubire…

sursa foto: internet