Actualizări eveniment recent

Sunt liniște

Publicat pe


 

13177638_1741640719413119_5876162046181340674_n

Pe mine nu mă mai doare lumea.

Nu dau doi bani pe ce cred sau spun unii sau alții despre mine. Pentru ca ei nu știu ce si cum am trăit sau trăiesc eu.

Nu mai știu nici eu de câte ori am căzut împinsă de alții și nici de câte ori m-am ridicat singură. Nu mai știu nici de câte ori am adormit plângând și nici de câte ori m-am trezit zâmbind, gata s-o iau de la capăt. Pentru că nu mă las ușor. Și atunci, ei de unde să știe? Pentru că eu nu le-am spus. Însă imaginația n-are limite. Și e la liber… Iar cei frustrați și complexați o folosesc chiar fără limite.  De aceea știu despre noi, lucruri despre care noi habar nu avem.

Eu îmi spun mereu, că trebuie să pot ceea ce îmi propun. Pentru mine trebuie, nu pentru ei. Nu-mi pasă despre ceea ce cred ei. Contează ce simt eu. Iar eu vreau să simt frumusețea și liniștea. Răutățile, piedicile și greutățile, încerc să le minimalizez. Să le „micesc” cum ziceam până pe la patru – cinci ani.

În general oamenii ne judecă după aparențe. Aparent sunt cum vreau eu. În străfundurile sufletului meu însa, n-au intrat decât cei care s-au descălțat la intrare. Asta am învățat-o întâi de la bunica și apoi de la viață.

Cei care doar cred că mă cunosc, n-au acces. Așa că habar nu au cât se înșeală. Dar oricum nu le-ar păsa. Important pentru ei, e ceea ce cred ei că știu.

Și cum mulți oameni au darul de a dezvolta ceea ce cred că știu, încep catalogările. În viziunea lor sunt așa… și așa… și așa… E treaba lor ce cred. Dacă le place să se hrănească cu viețile altora, chiar și neștiindu-le, s-o facă. Înseamnă că viața lor e prea săracă. A mea o fi mai bogată, dacă le place s-o disece.

Eu vreau să îmi hrănesc sufletul cu liniște, cu frumosul din jurul meu, cu pacea pe care o pot oferi cu un cuvânt, cu un gest, sau cu o încurajare, dăruite  celor care au nevoie de ele. Toate, celor care le merită.

Mă mulțumesc cu puțin, dar puținul trebuie să fie frumos. Mi-a trebuit ceva timp și exercițiu să ajung să trăiesc și să gândesc așa. Dar am reușit. Faceți la fel. Conteaza ce simti tu, nu ce cred alții că simți sau trăiești. Și lumea nu te mai doare…

Puterea mea stă în zâmbet și în curajul (unii îl numesc inconștiență) de a mă ridica în picioare în fața obstacolelor și a le înfrunta. Uneori îmi iese, alteori nu. Dar măcar încerc.

„De ce-o zâmbi asta mereu?”, am auzit că se întreabă cei ce zic că le știu pe toate. Cred că asta-i intriga pe ei.

Zâmbesc pentru că trăiesc, pentru că vreau să cred că sunt sănatoasă, pentru că am făcut cuiva o bucurie, pentru că cineva mi-a zambit, pentru că am ajutat pe cineva dacă am putut, pentru ca lămâiul meu a înflorit iarași, pentru că o rândunică era cât pe ce să mă lovească în zborul ei jucăuș, pentru că am mai prins o dimineață în lumea asta plină de neprevăzut… O fac fără să conștientizez asta. Zâmbetul aduce liniștea de care avem atâta nevoie și ne face să ne simțim mai frumoase, mai bune, mai femei.

Deci, despre ce vorbesc aici? Despre a fi femeie într-o lume plină de „grija” pe care ne-o poartă cei din jurul nostru…

Anunțuri

Ține-te tare, doamnă!

Publicat pe Actualizat pe


furnica

În fiecare din noi trăiește măcar un vis, dacă nu mai multe.

Ne trezim zilnic cu gândul că trebuie sa ajungem la el. La vis, zic.

Coasem planuri, destrămăm planuri, croim altele, că primele, vezi Doamne, n-au fost bune. Nu ne-au dus unde ne-am dorit.

O luăm de la capăt, înverșunate, mai înverșunate de fiecare dată, în dorința noastră de a obține ceea ce visăm.

Și  iarăși se întâmplă să nu reușim!

Dar asta nu înseamnă că ne lăsăm. Nuuuuu… țesem alte strategii, mai trăsnite ca noi, fără să ne gândim o clipă la zilele, nopțile, săptămânile, apoi lunile, care trec pe lângă noi goale, fără să vedem frumusețea zilei pe care am fi putut-o trăi.

Categoric, visurile trebuie să facă parte din viața noastră, ba mai mult, ne fac viața mai frumoasă. Asta, atâta timp cât ne lasă să trăim frumos și liniștit. Cât nu devin bolnăvicioase. Dar dacă trăim cu mințile întunecate de visuri, uităm să mai trăim clipa. Uităm să ne trăim viața în goana dementă după obsedantele visuri.

Unii vor spune ca suntem ambițioase.

Eu aș spune că suntem doar inconștiente trăind așa.

Visăm cu ochii deschiși să rămânem mereu tinere. Eiiiiiii… Doamne! Cine n-ar vrea?

Luptăm pentru asta cu toate armele de care auzim sau dispunem. Facem din asta o obsesie uneori. Lupta cu natura însa, nu e dreaptă. Natura învinge mereu. Ba mai mult, se poate răzbuna. De aceea spun nu categoric silicoanelor, botoxului si altor minuni de genul ăsta. Eu optez pentru mișcare. Sport. Și ăsta cu limite, că nu vreau să arăt ca un bărbat, doar mușchi și pătrățele. Sau la fel de rău, sa fiu doar piele si oase.

Tinerețe fără bătrânețe există, dar nu mi-o doresc și nu v-o doresc!

Îmi zice o prietenă: ce bine ar fi să rămânem pentru totdeauna la 40 de ani. Nu știu de ce, dar mi-a rămas înfiptă ideea în cap ca un cui. N-aveam timp să gândesc atunci, dar ce îmi spusese ea, îmi amintea de ceva. Da, mi-am amintit apoi, cineva îmi făcuse o urare de ziua mea, urare care mă zgâriase pe timpane. Am ignorat-o atunci și am trecut ușor peste ea. Îmi urase tinerețe fără bătrânețe! Frumos gând.

Mă gândeam acum că mi-aș dori să am mereu  40 și de ani, așa cum îmi urase prietenul acela. Dar brusc m-a plesnit un ceva peste creier. Adică ce? Să n-apuc bătrânețea??? Ești nebună,  femeie? Vrei să mori la 40 și de ani? Numai așa poți rămâne mereu la vârsta asta! Ptiu, drace! mi-am zis. Nu, nu vreau! Nu vreau!!  Cum să vreau?!? Aștept bătrânețea cu brațele larg deschise și zâmbetul pe față, cu riduri și baston dac-o trebui și cu tot tacâmul! Cum o fi ea, dar s-o apuc si să mă pot mișca singură! Sufletul meu poate să stea la 40 – 50 de ani cât vrea. Trupul însa nu va sta nici dacă soarele nu va mai apune niciodată.

Așa gândind, îmi spun de fiecare dată când nu reușesc: Tine-te tare, doamnă! Viața nu-i pentru cele care renunță ușor! 

Și-apoi, pe plută, îmi iau visele sănătoase în brațe și-o iau de la capăt, trăind veselă (sau mai mai puțin veselă), fiecare zi pe care viața mi-o dăruiește!

sursa foto: internet

Viața – o minune.

Publicat pe


111

Nu eşti răspunzător pentru că te naşti. Dar eşti direct răspunzător pentru ce trăieşti.”

— Tudor Mușatescu

 

De aceea încerc să trăiesc cum știu: frumos, curat, liniștită și zâmbind vieții…

Nu-i așa că viața- i minunată?

 

sursă foto: proprie

Ia-mă de mână viață…

Imagine Publicat pe Actualizat pe


desculta prin viata

Alarma telefonului sună parcă imediat, mi se pare că abia ce aţipisem. Mi se strâng sufletul şi creierul şi ochii. Ghem se fac! O las să sune, poate melodia „Dance with me” şi vocea lui Johny Reid pe care o am setată drept alarmă mă fac să-mi revin. Mă trezesc că iarăşi începe să cânte, înseamnă că doar m-a adormit…

Mă enervez, simt impulsul să iau telefonul şi să îl arunc, dar mi-aduc aminte la timp că numai ce l-am schimbat acum câteva săptămâni şi că am dat o căruţă de bani pe el… deci nu. Mă întorc pe burtă şi încep să mă târai din pat cu picioarele înainte, ajung în genunchi, cu braţele şi capul încă pe pat. Mai stau aşa o vreme şi Johny Reid începe să cânte pentru a treia oară. Încerc să mă gândesc la ceva frumos, dar nu găsesc nimic… Nu mai am încotro şi mă ridic, greu, de parcă aş avea o sută de ani. Îmi spun că mai am muuuult până la o sută, dar oboseala mea a trecut cu siguranţă de sută.

O oboseală fizică, psihică, morală, cu care îmi încep fiecare zi la ora 5.30, deşi la birou trebuie să fiu la ora opt, dar ajung la 7.20, 7.30, pentru că întotdeauna mai rămâne câte ceva de făcut de ieri. Acel ieri care se termină zilnic în jurul orelor 18.30. Şi care nu se termină niciodată, de fapt. Ajung acasă după ora 19.00 invariabil. Merită? Nuuu… Dar merg înainte, dusă de val, cum se zice.

Mă întorc de la birou ruptă, flenduri, pentru că acolo totul e în contratimp, iar acasă mă aşteaptă „schimbul doi”, care mă ia de odihnită. Şi nici n-apuc să întru bine pe uşa, că mă şi întreabă:

– Noi în seara asta ce mâncăm?

Ufffffffffffffffff…  Aş vrea să îi răspund ce gândesc: mănâncă ce-ai pregătit, că ai ajuns cu două ore înaintea mea, dar nu mai putere… aşa că îi spun doar: o să văd ce mănânci, ai răbdare…

Mâncare de pe o zi pe alta nu pot face fiindcă… nu mai e proaspătă… zice.

Îmi vine să plâng, aş vrea, dar nu mai pot să plâng de multă vreme.

Mai trec aproape două ore cu pregătitul mesei, cu strânsul lucrurilor împrăştiate prin casă, cu una-alta, intru puţin pe net să văd ce mai e nou, trece timpul şi îmi dau seama că ar trebui să dorm. Pe la ora 23 mă duc în pat, dar somnul e departe, oboseala şi gândul că mâine o iau de la capăt îl alungă. Stau cu ochii închişi şi mă gândesc că am uitat să trăiesc. Că sunt un robot umanizat, care vorbeşte, zâmbeşte când trebuie, nu cere nimic de la nimeni. Doar oferă. Şi acasă, şi la serviciu.

Adorm târziu, vorbind cu mine. Ultimul gând pe care mi-l amintesc dimineaţă e: ia-mă în braţe, viaţă şi lasă-mă să plâng pe umărul tău, spune-mi că mâine va fi altfel. Ia-mă de mâna, viaţă, şi du-mă acolo unde locuieşti tu, pentru că singură nu reuşesc să te găsesc…

sursa foto: internet

Indecent? Nu mai zice!?

Imagine Publicat pe


12650806_762043257262166_1499741384944668764_n

Undeva, pe un blog wordpress, am gasit unul dintre textele mele,  publicat de pagina respectiva la categoria „Lecturi indecente” (fara trimitere la sursa!).

De ce la „indecente„? Am intrebat, fara sa primesc vreun raspuns. Ce e indecent in faptul ca traiesti, iubesti, gandesti, simti, scrii si ai amintiri si nostalgii? Eu mai astept inca un raspuns de la admin/ul/a blogului in cauza… pentru ca nu-i corect!

Indecent – as zice mai degraba – e sa publici ceva ce nu-ti apartine, daca-i atribuim sensul de „nu se cuvine”.

 

sursa foto: internet

Nu, nu cu tine, iubire, cu altă femeie mă căsătoresc…

Publicat pe


DINCOLO DE MINE

1111Am trăit povestea asta odată cu ea, aproape ca ea, pentru că eram fericită pentru ea. Eram nedespărțite după orele de serviciu, mai ales că locuiam împreună. Eu aveam un prieten din alt oraș, care apărea doar la sfârșit de săptămână, o poveste frumoasă ziceam eu atunci, dar s-a dovedit a fi o eroare… dar nu asta vreau să împărtășesc aici. Ci povestea ei. Singura prietenă adevărată pe care am avut-o.

Ea era singură, frumoasă cu draci, pe unde mergeam se găseau admiratori pe care, nu știu cum, dar reușea să-i țină la distanță. Râzând, fără să pară că sfidează, deși eu știam că asta făcea, îi ținea departe de noi. De ea mai bine zis, că eu eram – cum credeam atunci – „luată”.

Era înaltă, suplă, perfectă fizic și molipsitor de plină de viață, sinceră fără să doară, trăia fiecare zi ca pe un dar pe care nu…

Vezi articol original 770 de cuvinte mai mult

Dor de dor

Imagine Publicat pe


vis

Visele vechi erau frumoase. Dar nu le mai am.

Pier. Ca florile, ca nopțile, ca zilele, ca iubirile, ca zâmbetele, ca bucuriile, ca gâzele, ca frunzele, ca noi. Ca tot și ca toate. Doar pier.

 

sursa foto: proprie

 

Ia de aici, agramatule!

Imagine Publicat pe Actualizat pe


 

agramat.php

Am zis ca nu mai scriu, dar prea m-am enervat. Si astuia o sa-i dau o replica, pe care o s-o vada pe facebook, pentru ca o sa o postez public. Ia de aici, agramatule!

Poate iti faci griji ca n-are cine sa-mi ofere flori?

Cretinule, imi cumpar si singura daca simt nevoia, decat sa le primesc de la unul ca tine!

De ce crezi, fraiere, ca daca am un cont de facebook, l-am facut doar ca sa te agat pe tine sau pe altii ca tine? Sau ca sa fiu agatata?

Am un cont, pentru ca mi-e mai usor sa vad ce se mai intampla in lumea asta mare si atat de colorata.

E drept, e colorata si cu de-astia ca tine. Ar trebui sa stii ca daca as fi cautat sa agat sau sa fiu agatata,  ma inscriam pe un site dintr-ala specializat. Nu stiai asta? Daca nu, ai aflat-o acum. Imi vii cu „buna frumoas-o cf”, „hei printzes-o t krezi prea buna pentru mn k sami rasp” si-mi trimiti zeci de buchete virtuale de flori, in timp ce eu nici nu am dat accept la add-ul tau…

Da-te dracu’ tampitule, as fi putut sa-ti raspund, da’ nu cobor pana la tine, sunt prea multe trepte si  risc sa-mi rasucesc vreo glezna cocotata pe tocuri.

Da’ si daca ma dau jos de pe tocuri, imi pun pantofii sport si cobor pana la tine, pazeste-ti partea dorsala si cutia craniana (in care creierul tau cat o aluna de padure, danseaza prosteste in spatiul pustiu pe care il are la dispozitie),  ca dau rau cu piciorul, cand ma scoate cineva ca tine din minti! Nu de alta, da s-o sparge dracului si aluna aia de-o ai ca si creier. Ca la cate conturi ai, de pe care mi-ai dat add si imi trimiti mesaje, cu aluna aceea facuta bucati, n-o sa mai stii nici cum te cheama cu adevarat. Si nici altele, cu siguranta sunt si „altele” n-or sa stie sa-ti spuna cine esti, ca prea te-ai clonat, obsedatule!

 

sursa foto: internet

Deci

Imagine Publicat pe


samsung 026

Nimeni nu are dreptul să-mi spună ce să fac și cum să fac, pentru că nimeni nu trăiește și nu sime în locul meu.

De aceea, m-am hotărât (cel puțin pentru o vreme) să nu mai scriu nimic.

Doar imagini. O să le las să vorbească în locul meu. 🙂

Just one „no”!

Imagine Publicat pe


Merg de mai bine de doua ore cu trenul. Și mai am vreo trei ore și jumătate de mers.

În spatele meu, doi englezi vorbesc într-una. De fapt doar unul vorbește. Repede, atât de repede că nu înțeleg mai nimic.  Parcă e o moară stricată, vorba noastră, a românilor. Celălalt repeta tot de doua ore, la fiecare cinci – șase secunde „yes”. Îmi vine să-i strig: Stop! Say no. Just one no! Please?

Cred că până la urmă o voi face. Altfel o să căpiez și o să spun nonstop YES! YES!! YES!!!

 

Măi să fie!

Imagine Publicat pe


 … și totuși flori, pentru oameni frumoși!

flori2flori4

sursa foto: internet