Durerea

Imagine Publicat pe Actualizat pe


buna

 

Mi-am si am iertat multe, ma bucur inca de multe.

Imi retraiesc adeseori momente din viata, de regula cele care imi aduc bucurie in suflet.

O singura durere mare am pe suflet. Bunica mea draga, sub aripa careia am crescut si sub a carei aripa ma ascundeam de cate ori faceam o traznaie. Si faceam des… Scaparea mea era bunica. Marea dragoste a copilariei mele, devenita simbol  al iubirii in timp.

Bunica era o femeie simpla, foarte simpla, atat de cinstita si de sincera cum n-am mai intalnit alta femeie de-a lungul timpului. Multe, foarte multe lucruri m-a invatat bunica, de pe vreme cand eram de-o schioapa, pana am crescut. Lucruri pe care nu le discutam cu mama, le dezbateam deschis cu bunica. Niciodata nu m-a parat, niciodata nu m-a tradat, niciodata nu m-a dezamagit.

Am iubit-o neconditionat si fara limite, asa cum stiu ca o facea si ea…

Singura durere din trecut vine insa de la ea. Nu stiu daca a fost numai vina mea. Dar nu pot sa ma iert. Niciodata n-am sa pot. Cum sa ma iert, cand din lipsa mea de vigilenta, la nunta mea bunica a ramas acasa, imbracata frumos, cu haine pe care si le cumparase special pentru asta! Pentru nunta mea!

In saptamana de dinaintea nuntii, am fost intr-un vartej ametitor, sa nu uit asta, sa nu uit aia, sa nu uit cealalta, sa rezolv, sa probez, sa caut, sa caut, sa caut… tot scriam pe o lista, taiam, scriam, taiam…

Pe bunica n-am scris-o, era logic in mintea mea, ca va fi acolo! Dar n-a fost!

Bunica care avea trei randuri de haine (pentru ca altele nu-i trebuiau), pentru biserica, pentru iesit „in lume”, si cele de „darvala” cum le zicea ea, a ramas acasa imbracata cu hainele pe care le cumparase special pentru nunta mea. Plang, plang si acum dupa mai bine de 20 de ani. Autobuzele care trebuiau sa aduca invitatii la vreo 90 de kilometri, erau ticsite, oamenii se sufocau de caldura si lipsa de aer, bunica se invartea pe langa masini, parintii mei si alti invitati care veneau cu masini personale au luat care pe cine au putut pentru ca nimemi sa nu ramana pe langa, doar bunica n-a mai incaput. Nicaieri! Nici in autobuze si nici intr-o masina. Ce-o fi fost in capul lor? Ce-o fi fost in sufletul ei? Cand a vazut ca nu incape nicaieri, s-a dus la tata si i-a dat un pachet pe care sa mi-l dea din partea ei… Si azi mai am lenjeria de pat,  alba, din satin (nu stiu cum a procurat-o) pe care o pastrez ca pe un talisman.  

Eu nu m-am iertat pentru ca n-am spus apasat, ca bunica trebuie sa vina la nunta, credeam ca e de la sine inteles.

Ea cred ca m-a iertat, pentru ca ea imi ierta orice. Si totusi, de fiecare data cand ma gandesc la asta si plang, spun – uitandu-ma spre cer acolo unde e – bunico, draga mea draga, te rog, iarta-ma si roaga-l pe Dumnezeu sa ma ierte pentru un asa pacat, pentru asa o durere pe care ti-am daruit-o fara sa vreau, fara sa stiu, fara sa ma gandesc, chiar in ziua nuntii mele…

Anunțuri

Un gând despre „Durerea

    Maria a spus:
    17/12/2016 la 09:27

    Da…si mie mi-e dor de bunica mea, a plecat prea devreme la cele vesnice. Am ramas doar cu aminturile frumoase si stiu ca bunica m-a iubit mai mult decat oricine pe lumea asta!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s