Suntem unice, domnilor!

Imagine Publicat pe Actualizat pe


fata1

Suntem unice. Eu nu pot fi ca altă femeie, și nici o altă femeie nu poate fi ca mine. Degeaba încearca unul sau altul să generalizeze femeia. Fiecare dintre noi este unică. Nicăieri, niciodată, nici psihic, nici moral, nici fizic, nu există o alta ca mine, sau ca tine, oricine ai fi. Ești unică, femeie.

Nici clone dacă am avea, nu s-ar putea spune că nu suntem unice. Am fi identice cu clona doar din punct de vedere fizic. Atât.

Suntem un amalgam de caracteristici, care dă un farmec aparte fiecareia dintre noi.

Fiecare femeie are modul ei de a gândi, de a acționa, de a zâmbi, de a râde, de a plânge, de a face față provocărilor pe care le primește de la viață pe bandă rulantă.

Unii încearcă să ne împartă pe categorii. Alții ne generalizează.

 De curând, la o petrecere, am auzit un domn vorbind cu un altul: am cunoscut multe femei la viața mea… toate sunt la fel, toate vor să domine, dar toate sunt dependente noi, toate ne vor doar banii, toate sunt bârfitoare, rele, ipocrite, egoiste, cu ochii dupa bărbați, etc., deși privirea celui care vorbea, dezbrăca pe rând fiecare femeie din raza lui vizuală. Și m-am abținut cu greu să nu-i arunc în față „gânditorului” și răutăciosului ce facea afirmațiile astea, că are mintea cât o nucă și că spre deosebire de el, cele mai multe dintre noi femeile, avem mintea în cutia craniană și nu în pantaloni (chiar daca îi purtăm).

Eu nu generalizez pentru bărbați. Nu toți gândesc chiar așa, însa de multe ori am surprins fără să vreau discuții de genul acesta, între bărbați de la care nu m-aș fi așteptat  să gândească așa.

De înțeles, n-or să înțeleagă niciodată cu adevărat femeia și modul ei de a gândi și acționa. Pentru că suntem mult mai complexe decat ei. Pentru că noi știm să vedem toate culorile minunate ale lumii, nu doar alb, negru sau gri. Pentru că sufletul nostru e un curcubeu de trăiri și sentimente. Pentru că știm să iubim, să ne bucurăm chiar și pentru alții, să suferim, să iertăm și să luptăm atat de mult.

Suntem unice în complexitatea noastră, domnilor! Din toate punctele de vedere. N-o să înțelegeți nicicum împletitura de sensibilitate, tandrețe, bucurie , tristețe, inteligență, naivitate, forță de a ne ridica singure când se întamplă să ne împiedicăm și să cădem, duritate, romantism, ironie, umor, independența de care avem nevoie și pe care ne-o luăm cu forța când e nevoie, vulnerabilitate, altruism, ambiție, dorințele și visele care ne conduc prin viață.

E prea mult pentru voi, cei care vedeți în femeie, doar o femeie. Adică fund, sâni și acel “toate sunt la fel”, pe care, iertată să fiu, de la voi barbații l-am auzit.

Citeste continuarea pe  Catchy

sursa foto: internet

Anunțuri

2 gânduri despre „Suntem unice, domnilor!

    Daniel a spus:
    12/05/2017 la 11:15

    Sunteti din contra, foarte simple. Cheia e insa la noi. Si se numeste iubire.Restul e istoie

    https://tipudelaetaj.wordpress.com/2016/03/10/atunci-cand-vei-veni/

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s