Nu. Nu e in regula, fosta mea mare dragoste…

Publicat pe Actualizat pe


blond1

 

 

Aș vrea să nu-mi mai mai amintesc…

Ooooo, daaa… Te-am iubit. Cu disperare. Cu toată ființa mea. Cu spaima că într-o zi nu va mai fi la fel. Dar și cu senzația că visez și că pe lume suntem doar noi doi.

Tu și eu. Atât de mult te-am iubit, fosta mea mare dragoste, că am uitat să-mi opresc sufletul când ai plecat. L-ai luat cu tine.

Dar măcar știu ce înseamnă fericirea. Eu am trăit-o. Și tu. Iubirea care îți induce starea aceea de fericire fară motiv, pe care numai cei ce iubesc cu adevărat o pot trăi, darul Dumnezeiesc de care nu toți muritorii au parte.

Dar, s-a terminat.

Pentru mine însa, nu. Nici acum.

Anii aceia, i-am întins, am tras de ei în fiecare zi fară culoare pe care am trăit-o după, întorcându-mă mereu desculță în trecut, căutând acolo puțină liniște, încercând să-mi trag puterea de a merge în mâine, călcând cu grijă printre amintiri, încercând să nu strivesc, să nu denaturez nimic, să nu ating nimic, ca totul să ramâna intact, pentru urmatoarea vizită în lumea din spatele tăcerii mele. A marii și dureroasei mele tăceri. De nimeni știută. Asadar, nu sunt în regula fosta mea mare dragoste, așa cum ai spus tu cuiva: „cred că ea e în regulă…”

Și dacă ar fi ceva ce să pot ucide pe lumea asta, mândria aș vrea să fie. A mea… a ta…

Pentru ca ei îi datorez tot restul vieții mele de după iubire.

Acum, după atâta timp, îmi transmiți că e în regula? Că a fost foarte greu, dar că e în regulă…

Eu îți spun că nu, nu e în regulă fosta mea mare dragoste, fiindcă chiar dacă eu îți mulțumesc în fiecare zi pentru toată dragostea pe care mi-ai oferit-o, pentru tot ce am trăit și împărțit împreună, nu pot să te iert pentru tot ce n-a mai fost, pentru tot ce n-am mai iubit, pentru tot ce n-am mai simțit, pentru tot ce n-am mai vrut, pentru tot ce n-am mai putut, pentru tot ce n-am mai sperat, pentru tot și pentru toate, nu pot să te iert… înca.

Deci, pentru mine nu e în regulă, așa cum crezi, fosta mea mare dragoste.

sursa foto: internet

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s