Fara… ” TREBUIE SA…”

Publicat pe Actualizat pe


p28

Nu! Nu!! Nu!!! Nu  mai vreau sa aud “trebuie sa…”, asta, aia, cealalta!  Nu mai vreau! Vreau sa fac, doar ce vreau eu. De cand ma stiu mare, adica de pe la 4   –  5 ani :), acasa, la scoala, apoi la birou, aud doar ca “trebuie sa…!”. De ce, in pusca mea de treaba, de ce sa trebuiasca intr-una sa… ? Pentru ca asa spunea mama, tata, invatatorul, profesorul, astia la inceput si pe rand… dar astia, cu “pe rand-ul” lor, nu m-au deranjat, mi se parea normal sa-i aud, nici nu-i bagam in seama :).

Apoi a aparut sefuuul… Seful, zilnic spune ca “trebuie sa…” de ma ia cu ameteala, vajaiala, tremurici, care se transforma in “nervi nervosi si draci dracosi” cand il vad… dar inghit si tac, ca vorba aia: in fata sefului si in spatele calului, sa nu stai…

Dupa un timp, a aparut si „inaltimea sa” – sotu’ adica – cel care de la o vreme spune intr-una, ca un papagal, ca o masinarie stricata, ca “trebuie sa…” mancam (a se citi manance), facem ordine, calcam, spalam, facem mancare, etc., (a se citi fac eu 🙂  ca el e doar cu trebuie, dar pentru ca el este noi, “trebuie sa facem” ma include fara drept de apel doar pe mine, convertind astfel pluralul, in singlarul persoanei mele). 

Acu’ a venit si vecinu’? Vecinu’?!?!? Si asta a inceput cu “trebuie sa…”!!! Nu mai aud ce  trebuie, ca mi- s-au infundat urechile! Nu maaaai pooooot! Asta ce mai vrea? Aud??? Aaaaaaa…  Vrea bani, ca trebuie sa zugravim scara! Uuuuuuh!  Numai atat? Atat??? Doar bani??? Deci nu “trebuie sa”… zugravesc eu? Nu??? Oooo… Incredibil! Cu asta am scapat repede si usor… nu “trebuie sa…” eu. Eu, doar cu banii… Scump, domnu’ – indraznesc sa ingaim… dar zic merci in gandul meu, ca nu “trebuie sa…” eu. Uhhhhh… Ce usurare!

Greu e cu astia pe care zilnic ii  aud cu “trebuie sa…” pentru ca de regula, inseamna ca EU sunt cea care “trebuie sa…”! Chiar daca ei folosesc pluralul. Oi fi eu doi, de toti folosesc pluralul? La asta nu m-am gandit. Fereasca Sfantul!

Cand ii aud, m-apuca nebuneala. Ma apuca inca de cand a inceput “inaltimea sa” sa capete ticul verbal cu “trebuie sa…” dar de la o vreme, nebuneala s-a transformat in turbare de-a dreptul!

De ce “trebuie sa…” EU, cand vreti voi? De ce credeti ca nu-mi ajunge doar ca-mi spun singura ca trebuie sa fac asta sau aia? De ce credeti ca eu nu stiu cand trebuie sa fac ceva?

Pana cand credeti ca trebuie sa va mai ascult rugamintile, predicile, sfaturile, ordinele, care invariabil il contin pe “trebuie sa”?! Pana cand sa-mi mai impiedic gandurile, linistea, visurile, zilele, orele, viata, tot, dar tot ce tine de mine,  de vesnicul vostru “trebuie sa…”? Nuuuu, gata, pana aici! Pentru ca nu mai incape in mine nesuferitul, agasantul, obsedantul asta de „trebuie sa”!

Concluzia? Trebuie sa ma schimb! Trebuie sa am curajul de a va arunca in fata ca si voi sunteti oameni ca si mine si NU TREBUIE sa uitati asta! Ca ce „trebuie sa…”, puteti face si voi! E clar? E destul de clar ca TREBUIE sa ma lasati pace??? Ca daca nu e destul de clar, trebuie sa ma duc la psiholog. Numai sa nu inceapa si ala cu “trebuie sa…”, ca nu mai raspund de mine 😀 ))). Si sa nu uit sa ii spun inca de cand intru pe usa: domnu’/doamna, sa ne-ntelegem inca de la-nceput: fara TREBUIE SA… 😀 ))))

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s