Singuri in doi… sau singur?

Publicat pe Actualizat pe


 

p17

Totul incepe cu o poveste minunata. Intotdeauna.

Pentru o vreme, ramane asa. Minunata.

Si totusi, de cele mai multe ori, aici se ajunge: singuri in doi! Incepem sa ne intrebam:  cand, cum, unde, de ce???

Cautam raspunsuri care nu ne mai ajuta. Pentru ca e prea tarziu. Daca am ajuns sa ne intrebam asta, e mult prea tarziu. Inseamna ca n-am sesizat la timp semnalele. 

Din lipsa de timp? Nu mai avem timp sa vorbim, sa ne gandim unii la altii, sa  ne intelegem sentimentele. Si ajungem aici. Unii dintre noi tolereaza situatia asa cum e ea, devenim un obiect de care celalalt se foloseste la nevoie, pentru simplul motiv ca suntem la indemana. Simtim umilinta in acele momente.

Ne inghitim lacrimile, alungam visurile, strivim cu ciuda sentimentul de umilinta si pasim mai departe.

Intro alta zi, in  care desigur… o luam de la capat. Tot singuri in doi. Pana la capat… pentru ca ne lipseste curajul de a face un pas in lateral, pas care ne-ar scoate din cercul vicios. Si pentru ca chiar si asa, „singuri in doi”, avem un anume confort psihic, suna ciudat, dar avem linistea – daca o putem numi asa – ca nu suntem „chiar singuri”. 🙂

Si daca am face pasul acela in lateral, dincolo de cerc, ce ne asteapta? O alta singurate?

Oare care o fi mai grea? Singuratea in doi? Singuratea “in unul”?

Ne poate raspunde doar cel care a parasit cercul!

sursa foto: internet

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s